Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta la Chişinău: „România şi Republica Moldova sunt legate de sute de ani printr-o legătură care nu are nicio legătură cu politica“

Publicat in Adevarul, marți 17 iulie 2012 ·

Aflat într-o vizită oficială la Chişinău, premierul român Victor Ponta a dat asigurări că lucrurile bune din relaţiile dintre România şi Republica Moldova vor continua, indiferent de situaţia politică din ţara sa.

Victor Ponta şi Vlad Filat au semnat o serie de proiecte comune, inclusiv privind interconectarea energetic dintre România şi Republica Moldova. Cei doi oficiali au precizat că până la 1 decembrie 2013 gazoductul Iaşi-Ungheni va deveni funcţional, iar până la finele lui 2012 linia de interconexiune electrică Fălciu-Goteşti va fi finalizată şi de partea română. Va fi continuată şi construcţia linei Bălţi-Suceava.

De asemenea, miniştrii Educaţiei au semnat un protocol de colaborare pentru următorii trei ani de studii, care prevede că 5.000 de tineri basarabeni vor învăţa anual în România, iar cei ai Justiţiei - un plan de acţiuni pentru 2012-2013.

Victor Ponta a promis că în cel mai scurt timp România va găsit o soluţie pentru ca, la fel ca şi Bulgaria, să permită moldovenilor cu vize Schengen să intre în ţară fără vize. De asemenea, el a dat asigurări că procesul de redobândire a cetăţeniei pentru basarabeni va fi continuat.

Vezi AICI imagini de la conferinţa de presă susţinută de Vlad Filat şi Victor Ponta:

Premierul român a menţionat că moldovenii nu vor fi în niciun caz penalizaţi pentru că l-au susţinut pe Traian Băsescu, preşedintele suspendat: „A fost o perioadă când şi românii l-au susţinut pe Băsescu, dar a trecut. De sute de ani, România şi Republica Moldova sunt legate printr-o legătură cu totul şi cu totul specială care, din fericire, nu are nicio legătură cu politica".

După ce au fost semnate acordurile de cooperare, cei doi premieri au ţinut o conferinţă de presă comună. „Această vizită reprezintă o continuitate firească a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România", a spus Vlad Filat.

„Am vrut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 59 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 36 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 59 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°