Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prunea, suspendat trei luni! "O decizie penibilă, vor să-mi pună pumnul în gură! E inadmisibil!"

Publicat in Pro Sport, marți 17 iulie 2012 ·

Iaşiul a primit o grea lovitură din partea comisiiilor federale înaintea debutului campionatului. Pe lângă faptul că lotul de jucători este subţire atât numeric, cât şi valoric, ieşenii vor trebui să se descurce şi fără preşedinte în următoarele trei luni, după ce Florin Prunea a fost suspendat. Oficialul ieşean a fost suspendat 3 luni de către Comisia de Disciplină după ce a atacat în termeni duri conducerea Comisiei Centrale de Arbitri, precum şi modul în care s-au făcut delegările în liga a doua.

„Am primit pe adresa clubului înştiinţarea că am fost suspendat pe o perioadă de trei luni de către Comisia de Discplină. Motivarea încă nu am primit-o, astfel că nu pot face încă un recurs. Mi se pare o decizie penibilă şi se încearcă să ni se pună pumnul în gură”, a declarat Florin Prunea.

Şeful executivului ieşean susţine că probabil această suspendare vine ca reacţie a comisiilor după ce gruparea din Copou a votat pentru demiterea conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor.

„Nu mă aşteptam să fiu suspendat, dar probabil această decizie vine după ce clubul ieşean a semnat pentru demiterea conducerii CCA. Voi face recurs şi aştept ca la Comisia de Recurs să se ia o decizie normală şi să mi se anuleze suspendarea. Este inadmisibil să mi se pună pumnul în gură şi să mă suspende după ce am demonstrat cu dovezi cum se fac delegările la liga a doua şi ce nereguli sunt”, a adăugat Prunea.

Iaşiul a primit o grea lovitură din partea comisiiilor federale înaintea debutului campionatului. Pe lângă faptul că lotul de jucători este subţire atât numeric, cât şi valoric, ieşenii vor trebui să se descurce şi fără preşedinte în următoarele trei luni, după ce Florin Prunea a fost suspendat. Oficialul ieşean a fost suspendat 3 luni de către Comisia de Disciplină după ce a atacat în termeni duri conducerea Comisiei Centrale de Arbitri, precum şi modul în care

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 2 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum o ora
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum o ora
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum o ora
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 7 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 8 ore
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 7 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 10 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°