Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gândul vă prezintă draftul raportului pe justiţie care va fi prezentat mâine la Bruxelles. Comisia Europeană critică DUR guvernul Ponta

Publicat in Gandul, marți 17 iulie 2012 · ·

Comisia Europeană îşi exprimă îngrijorarea cu privire la respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar din România, în actualul context politic de la Bucureşti, se arată în raportul preliminar privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care va fi făcut public mâine la Bruxelles.

"Comisia consideră că paşii recenţi făcuţi de guvernul României ridică îngrijorări serioase cu privire la respectarea acestor principii fundamentale. Aceste măsuri au fost luate într-un sistem politic puternic polarizat, în care neîncrederea şi acuzaţiile dintre actorii politici sunt o obişnuinţă. Totuşi, acest context politic nu poate justifica natura sistematică a câtorva acţiuni. În timp ce anumite acţiuni pot fi explicate prin această polarizare politică, ele au ridicat îndoieli serioase privind angajamentele de a respecta statul de drept sau înţelegerea funcţionării statului de drept într-un sistem democratic. Punerea sub semnul întrebării a unor decizii ale instanţelor, subminarea Curţii Constituţionale, răsturnarea unor proceduri consacrate şi încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat au pus sub semnul întrebării angajamentul guvernului de a respecta statul de drept şi independenţa justiţiei. Comisia Europeană este extrem de îngrijorată de încercările de manipulare şi de ameninţările la adresa instituţiilor parte a sistemului judiciar şi care pot afecta societatea în ansamblu. Deşi acest raport vizezează evoluţiile din ultimii cinci ani, controversele recente ameninţă serios progresele înregistrate până acum şi ridică serioase semne de întrebare asupra reformelor deja început", se arată în draftul de raport.

Presiunile asupra Curţii Constituţionale, considerate inacceptabile

Comisia Europeană remarcă activitatea ANI şi DNA şi avertizează că viitoarele numiri în funcţiile de Procuror general şi de şef al DNA vor fi "indicatori ch

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai celor aflaţi în detenţie

News.ro acum o ora
Creştinii îi sărbătoresc, duminică, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. "Tradiţia spune că

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum 9 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Punct final la „Nunta Secolului”: Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale - FOTO

News.ro acum o ora
Proaspăt căsătoriţi, fondatorul Amazon Jeff Bezos şi jurnalista Lauren Sanchez au participat, sâmbătă, la o ultimă noapte de petrecere, încununând o nuntă extravagantă de trei zile, plină de vedete, relatează presa internaţională. Bezos, în vârstă d

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări de „La mulți ani!” unice pentru cei dragi care se serbează

Cancan acum 7 ore
Pe 29 iunie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante personalități ale Bisericii. Este o zi cu cruce roșie în calendar, în care numeroși români își serbează onomastica. Dacă ai rude, prie

Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului / Contează foarte mult cum se mişcă România

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară „o luminiţă la capătul tunelului”, însă contează foarte mult cum se mişcă România în perioada urmă

Warren Buffett donează acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, către Fundaţia Gates şi organizaţii caritabile de familie

G4Media acum 13 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Warren Buffett a donat vineri acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, cea mai mare donaţie anuală a sa de până acum, în cadrul angajamentului său de a-şi dona averea acu

Ministrul de Externe a semnat rechemarea imediată şi încetarea detaşării în MAE a fiicei fostului deputat PSD Radu Cristescu/ Tamila Andreea Cristescu era detaşată ca agent consular la New York

News.ro acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a semnat rechemarea imediată şi încetarea detaşării în MAE a fiicei fostului deputat PSD Radu Cristescu, Tamila Andreea Cristescu. Aceasta era detaşată ca agent consular la New York. ”Trimiterea la post în se

Rusia a ajuns la fundul sacului. Refoloseşte tancuri depăşite de tip T-62 în războiul din Ucraina

Adevarul acum 13 ore
Armata rusă este nevoită să refolosească tancuri de tip T-62, dintre care câteva zeci au fost distruse, potrivit unor site-uri specializate, anunţă Direcţia ucraineană principală de informaţii militare (GUR), relatează AFP.

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

21°/33°
mar.

19°/29°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

18°/28°
mar.

14°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°