Mario Balotelli, omul care a trimis Germania acasă, a mâhnit-o grav nu numai pe Angela Merkel, ci şi pe toţi microbiştii care credeau cu tărie în finala Germania-Spania, cea mai adevărată, cea mai palpitantă, cea mai demnă de Euro 2012.
După sferturile de finală, la care Angela Merkel a participat cu entuziasm, deşi doar din tribune, spulberând Grecia, urmau Italia şi Spania, trepte simbolice ale unui crescendo ce trebuia să conducă Germania spre gloria de Campioană a Europei, echipa de fotbal triumfând la Kiev şi doamna Cancelar la summitul de la Bruxelles. De la un capăt la celălalt al Europei, Germania pretutindeni şi deasupra tuturor, în toate domeniile, iată marea serbare europeană la care Regele Fotbal ne invitase pe toţi. După sferturi, toţi ştiam asta şi fiecare acceptase în forul său interior invitaţia, pentru că echipa Germaniei inspira cea mai mare încredere prin puternica sa construcţie, prin disciplină, seriozitate şi responsabilitate. O finală în care, după o luptă acerbă între cei mai tari combatanţi, Spania, campioana europeană şi mondială en titre, avea să se încline în faţa Germaniei - aceasta era tot ce ne doream. Ce ne-am fi putut dori mai mult?
Atunci a apărut factorul Balotelli. Intempestiv. Incredibil. Incomprehensibil.
Cel mai mare adevăr al Campionatului European de Fotbal 2012 este că nu Italia a trimis Germania acasă, ci Balotelli. Fără el, Germania ar fi înscris prima şi chiar ar fi mers în pauză cu un 2-0 năucitor pentru italieni. Fără el, chiar dacă se ajungea în prelungiri, tot nemţii câştigau, pentru că au pregătire fizică mai bună şi strategii mai iscusite şi mai bine lucrate. Fără el, chiar dacă se ajungea la loviturile de la 11 m, tot germanii intrau in finală, pentru că psihicul lor este mai solid. Fără el, fără Mario Balotelli...
Nu trebuia să joace. 1) Cu numai o zi înainte spusese că nu va juca pentru
