Jurnalistul Victor Ciutacu a câştigat procesul împotriva lui Radu Moraru şi a B1 TV, potrivit unei hotărâri irevocabile a Tribunalului Bucureşti, care i-a obligat pe realizatorul TV şi televiziunea la plata a 20.000 de lei daune morale, informează Mediafax.
Hotărârea Tribunalului Bucureşti a fost pronunţată în 13 iulie, instanţa respingând "ca nefondate" recursurile formulate de Radu Moraru şi B1 TV. Totodată, Tribunalul Bucureşti a admis recursul formulat de Victor Ciutacu şi i-a obligat pe Radu Moraru şi televiziunea B1 să îi plătească, în solidar, lui Ciutacu suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale. Hotărârea Tribunalului este irevocabilă, potrivit site-ului instanţei.
Iniţial, în octombrie 2011, prima instanţă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a admis în parte acţiunea făcută de Victor Ciutacu şi i-a obligat pe Radu Moraru şi B1 TV la plata a 10.000 de lei daune morale. Decizia Judecătoriei sectorului 1 a fost contestată de părţile din dosar, la Tribunalul Bucureşti.
La momentul respectiv, Victor Ciutacu declara că este mulţumit, deşi decizia a venit la doi ani după ce a depus plângerea.
Victor Ciutacu, redactor-şef al ziarului Jurnalul Naţional, a dat în judecată, în 14 octombrie 2009, societatea News Television SRL, care deţinea la acel moment B1 TV, şi pe Radu Moraru, la vremea respectivă realizator al emisiunii "Naşul", cerând daune morale de 100.000 de lei, pentru afirmaţiile "mincinoase" la adresa sa făcute în mai multe ediţii ale respectivului program.
Ciutacu a dat în judecată B1 TV şi pe Radu Moraru după mai multe sesizări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în urma cărora televiziunea a fost amendată. Astfel, în data de 10 septembrie 2009, CNA a decis să amendeze B1 TV cu 10.000 de lei, pentru emisiunile "Naşul" difuzate în 7 şi 8 septembrie 2009, în care realizatorul