Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbaterea a fost tranşată. Antonescu: referendum de o zi cu 50% plus unu la vot

Publicat in Romania Libera, marți 17 iulie 2012 · ·

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat aseară că va promulga legea referendumului respectând recomandările Curţii Constituţionale, dar mai rămân de stabilit unele detalii organizatorice. Între timp, liderii USL şi-au făcut deja planul cum să-l înfrângă pe Traian Băsescu: cu tombole şi concursuri în fiecare localitate, plus suplimentarea secţiilor de votare pe litoral, deşi cele din străinătate au fost înjumătăţite.

Strategia USL privind referendumul pentru demiterea preşe-din-telui Traian Băsescu rezultă din două documente semnate de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, destinate liderilor locali şi primarilor social-demo-craţi şi intrate în posesia RL. Dintr-unul din documente, înregistrat la Secretariatul General al PSD pe 13 iulie, aflăm că „obiectivul major" al campaniei USL este participarea alegătorilor în proporţie de cel puţin 60%. Cum vor atinge reprezen-tanţii USL această ţintă? Prin cinci categorii de măsuri.

Prima se referă la „organizarea în fiecare localitate, cu sprijinul unei organizaţii neguvernamentale, a unei tombole cu premii", la care să poată participa doar cei care votează la referendum. În documentul semnat de secretarul general al PSD nu se spune nimic despre fondurile care ar urma să fie folosite pentru organizarea tombolelor la nivel judeţean, dar se oferă filialelor un sfat preţios: „Premiile oferite să nu fie mari ca valoare, dar (să fie - n.r.) în număr cât mai mare".

Apoi, tot pentru stimularea prezenţei la vot filialele PSD ar trebui să încheie „acorduri cu ziare şi posturi radio-TV locale pentru organizarea unor tombole şi concursuri", urmând a fi oferite premii de genul bilete la concerte sau filme, cărţi, vacanţe, cartele de telefon.

Tot cu gândul la scopul final, demiterea lui Traian Băsescu, social-democraţii trebuie să se apuce de negociat intens astfel încât cei care votează să aibă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum 29 minute
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum o ora
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 2 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

HOROSCOP 26 aprilie 2025. Zi plină de echilibru pentru Balanță și revelații importante pentru Pești

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 26 aprilie Berbec Ziua de azi îți aduce oportunități neașteptate în plan profesional. Ai șansa să demonstrezi ce poți și să impresionezi superiorii. Fii atent la detalii și nu ezita să îți exprimi ideile. Horoscop 26 aprilie Taur Astăzi est

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 9 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viața lui Klaus Iohannis după demisie. Fostul președinte a fost surprins măturând trotuarul din fața casei din Sibiu

Mediafax acum 11 ore
Klaus Iohannis, fostul președinte al României, pare că s-a adaptat rapid la traiul obișnuit al unui sibian de rând, după demisia sa din 12 februarie. Vineri după-amiază, Iohannis a fost surprins într-o ipostază neașteptată: măturând trotuarul din fa

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 13 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 13 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°