Invitat la Realitatea TV, Victor Ponta a comentat aseară un articol din presa internaţională spunând că este "ori plătit, ori autorul habar n-are unde e România" Sursa: Foto: Reuters
Victor Ponta a spus că la refendum vor veni 9 milioane de români, numărul de alegători care trebuie să se prezinte pentru ca scrutinul să fie declarat valid, "mai ales în condiţiile în care românii vor putea vota la orice secţie din ţară".
De asemenea, Ponta a spus că ia în calcul inclusiv varinta în care Traian Băsescu ar putea câştiga refendumul, iar în aceste condiţii el şi Crin Antonescu ar urma să-şi prezinte demisiile. "Iau în calcul trei scenarii: primul este acela în care este demis, al doilea este cel în care votează multă lume, dar refendumul este invalidat, iar cel de-al treilea în care Traian Băsescu câştigă".
Atunci când moderatorul i-a citit titlul unui articol din cotidianul "Le Monde", Victor Ponta s-a inflamat şi a spus că "cine a scris acest articol ori a fost plătit, ori e scris de cineva care habar n-are România. Să le fie ruşine celor din Bucureşti care au transmis această imagine despre România". De asemenea, Ponta a mai spus şi că, referindu-se la presa internaţională, "dacă te duci şi spui ceva bun despre România nu preia nimeni. Dacă spui că omorâm copii sau alte rele, imediat va prelua cineva(...) Am avut întâlniri cu presa internaţională, dar nu este uşor".
Victor Ponta s-a arătat uşor frustrat de faptul că presa internaţională îl vede drept omul care a declanşat tot războiul politic:"Eu sunt cel care vrea să-i ia locul lui Traian Băsescu şi vrea să devină preşedinte, deşi nu voi candida şi tot eu sunt cel care l-a suspendat pe Băsescu şi nu Parlamentul".
Referindu-se la anunţul pe care l-au făcut astăzi preşedintele interimar Crin Antonescu şi Ponta, legat de faptul că referendumul va fi validat dacă vor veni la vot