Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a crescut în primul semestru cu 5%, la 33.000 de unităţi, în timp ce piaţa UE s-a contractat cu 6,8%, din cauza situaţiei economice dificile din Franţa şi sudul Europei, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Astfel, înmatriculările de automobile noi din România au crescut de la 31.758 în prima jumătate a anului trecut la 33.343 unităţi în primul semestru din 2012, se arată într-un comunicat transmis marţi de ACEA.
Piaţa UE s-a contractat cu 6,8%, de la 7,13 milioane la 6,64 milioane de livrări.
Germania, cea mai mare economie europeană, a rămas pe creştere, cu un avans de 0,7%, la 1,63 milioane de înmatriculări de automobile noi. Marea Britanie a înregistrat de asemenea creştere, cu 2,7%, la 1,05 milioane unităţi.
Livrările auto din Franţa s-au prăbuşit cu 14,4%, reprezentând aproape 200.000 de autoturisme în minus, la 1,048 milioane înmatriculări.
Italia a afişat de asemenea un declin sever, de 19,7%, de la peste 1 milion de unităţi la 814.179 înmatriculări.
În Spania, numărul înmatriculărilor a coborât cu 8,2% în perioada analizată, la 406.070 unităţi, iar Portugalia a consemnat o scădere de 41,9%, cea mai abruptă din UE, la 53.404 înregistrări.
Piaţa austriacă a stagnat, la circa 187.000 unităţi, iar cea poloneză a crescut cu 7,6%, la aproape 150.000 înmatriculări de automobile noi.
În Europa Centrală şi de Est, Ungaria a raportat o creştere de 19,9%, la 27.781 unităţi, iar Cehia a înregistrat un avans de 6,7%, la 94.233 livrări.
Slovenia a avut cea mai slabă performanţă din regiune, cu o scădere de 14%, la 28.327 înmatriculări.
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a crescut în primul semestru cu 5%, la 33.000 de unităţi, în timp ce piaţa UE s-a contractat cu 6,8%, din cauza situaţiei econ