Cei zece poliţişti români plecaţi în Anglia pentru a lucra, timp de trei luni, alături de colegii lor din Londra s-au întâlnit marţi, la sediul New Scotland Yard, cu şeful Metropolitan Police, comisarul Bernard Hogan Howe, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Cu acest prilej, şeful Poliţiei Metropolitane a mulţumit părţii române pentru concretizarea, într-un timp foarte scurt, a acestei iniţiative de colaborare şi a reiterat excelenta cooperare existentă între structurile de aplicare a legii din România şi Metropolitan Police, potrivit sursei citate.
Oficialul britanic a mai precizat că acesta este primul proiect de o asemenea amploare organizat de către Metropolitan Police cu un partener extern, iar instituţia pe care o reprezintă are în vedere extinderea colaborării cu Poliţia Română, detalii în acest sens urmând să fie discutate cu prilejul vizitei pe care comisarul Bernard Hogan Howe o va efectua în noiembrie în România, mai spun cei de la IGPR.
La întâlnire au participat, de asemenea, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, ataşatul de afaceri interne şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police care vor lucra alături de poliţiştii români.
Ambasadorul României la Londra a spus că acest proiect este parte a unei abordări mai ample, bazată pe schimbul de bune practici, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, pornind de la Parteneriatul Strategic dintre România şi Marea Britanie.
Misiunea operativă a celor zece poliţişti români are ca scop acordarea de sprijin şi asistenţă Poliţiei din Londra, atât în relaţia cu victimele, cu comunitatea, cât şi în instrumentarea cazurilor în care sunt implicaţi cetăţeni români, precum şi facilitarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, potrivit IGPR.
Pe parcursul celor trei luni, poliţiştii români vor lucra alături de poliţişt