Daca esti amator de senzatii extreme, pe care ai vrea sa le simti si in somn, daca se poate, atunci ar trebui sa retii destinatia de vacanta Waldseilgarten, din Germania, unde ai ocazia sa dormi in corturi suspendate la cativa metri deasupra solului sau chiar pe niste platforme, in copaci, ori sprijinite chiar de munte, la 2.000 de metri altitudine.
Complexul situat in Pfronten, Bavaria, este unul pentru iubitorii de munte si sporturi extreme, relateaza Gizmag. Ca sa ajungi in "dormitor", situat la cativa metri deasupra solului, trebuie sa te cateri pe franghie. Daca nu esti familiarizat cu tehnica, vei fi invatat la fata locului.
Trebuie sa stii insa ca toaleta e la cateva minute distanta, asa ca gandeste-te de doua ori inainte sa mergi la culcare. Cat despre dus, se foloseste o cascada din apropiere.
Amatorii de miscare si adrenalina pot folosi tiroliana, se pot catara in locurile special amenajate, pot trage cu arcul, schia sau admira natura ori chiar dormi pe niste platforme sprijinite de munte, la o altitudine situata intre 1.000 si 2.000 de metri.
In lunile de iarna, turistii pot sa-si construiasca singuri propriul iglu, in care sa si doarma. Pentru o astfel de noapte este esential sa ai haine calduroase, din moment ce temperatura din interior este una constanta de 3 - 4 grade Celsius, indiferent de cea de afara.
Waldseilgarten este cu siguranta un loc pe care nu il vei uita usor, insa vacanta nu va fi una ieftina, din moment ce numai o noapte de cazare in cort, la inaltime, costa 250 de euro de persoana. Cea mai ieftina optiune de a dormi este pe niste platforme situate in copaci, varianta care iti va scoate din buzunar 168 de euro.
Daca esti amator de senzatii extreme, pe care ai vrea sa le simti si in somn, daca se poate,