Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii II de la CS Crişul, campioni naţionali la polo

Publicat in Bihoreanul, marți 17 iulie 2012 ·

Echipa orădeană de polo pe apă juniori II CS Crişul şi-a adjudecat titlul de campioană naţională, după ce la cel de-al doilea turneu final, pe care l-a găzduit la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", a obţinut patru victorii şi un singur rezultat de egalitate.

Pornită ca mare favorită după parcursul de excepţie din turneul de la Bucureşti, echipa orădeană, pregătită de antrenorul Eugen Băjenaru, a debutat cu un rezultat de egalitate în faţa celor de la Triumf, scor 7-7.

Din etapa a II-a, tinerii poloişti orădeni şi-au revenit la realitate şi au urmat un şir al succeselor în următoarele patru runde, adjudecându-şi de-o manieră clară titlul de campioană.

De fapt, echipa orădeană a devenit campioană virtuală încă după etapa a III-a, când Steaua, echipa clasată pe locul secund, a fost învinsă de Triumf, iar jucătorii de la Crişul s-au impus cu scorul de 18-8 în faţa Clujenilor de la Viitorul.

Jocul derby din ultima etapă, dintre Steaua şi Crişul, a devenit astfel o simplă confruntare de orgolii. Valoarea echipei orădene s-a văzut şi aici însă, fiindcă CS Crişul s-a impus clar, cu scorul de 9-4.

Pe lângă titlul de campioană, echipa orădeană a obţinut şi premiile speciale ale campionatului. Astfel, Bogdan Paleacu a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei, iar Alex Sfârle a devenit golgeterul competiţiei, cu cele 33 de goluri marcate.

După titlul la juniori I, reprezentanţii secţiei de polo de la CS Crişul îşi trec astfel în cont cel de-al doilea succes naţional anul acesta, fapt care confirmă dominaţia autoritară a municipiului Oradea în ceea ce priveşte polo-ul românesc. Aici, trebuie adăugat şi titlul seniorilor de la CSM Digi, dar şi precizat că vor urma şi tentativele de la juniori III şi copii.

Rezultate înregistrate la turneul final retur din CN de polo juniori II, de la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu"

Etapa I @N_

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Cod galben de vânt puternic

Tribuna acum 31 minute
Patru localități din județul Sibiu se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În aceste zone viteza vântului va atinge la rafală 70 km/h. Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pu

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 2 ore
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°