Are Europa dreptate să ne beştelească pentru că punem în pericol statul de drept, atunci cînd sigur e ţinta propagandei unei tabere sau a alteia? Răspunsul la această întrebare nu lasă loc de interpretare, cum s-ar putea crede din discursurile foarte neinformate pe care le auzi în România în aceste zile. Ca atare azi o să răspund pe larg, şi, cu scuze, poate didactic. Şi eu sunt sătulă adesea de cursurile de guvernanţă europeană pe care trebuie să le ţin în fiecare an, dar de cînd m-am întors în ţară de două zile îmi reproşez că le-am ţinut numai în Germania, cînd la noi ar fi fost mult mai mare nevoie.

Ce ne-a reproşat UE, la unison între liderii de la Bruxelles şi cei ai marilor state (nu "puteri": am rugămintea să nu mai folosim faţă de ţări membre UE această terminologie, care nu face decît să ne pună eticheta naţional-comunismului ceauşist)? Intervenţia UE nu a fost pentru Băsescu, Blaga şi Anastase, chiar dacă asta subliniază Traian Băsescu în campania sa electorală. Nici nu a fost ca urmare a dezinformării unor ONGuri, cum se susţine pe la trusturile dlui Voiculescu. Prin natura lor, ONGurile informează parţial, nu doar că multe sînt partizane politic, ci pentru că sînt interesate doar de anumite subiecte (cianuri, etc). UE a fost perfect informată de ambasadele sale la Bucureşti, O să explic întîi principiile legale ale intervenţiei UE şi unde au fost şi sînt problemele. Cum le remediem, este altă discuţie.

Confuzia numărul unu care domneşte în România este asupra termenului de suveranitate parlamentară, concepută barbar ca o suveranitate absolută, de care nu dispuneau nici monarhi ca Regele Soare în Europa. Da, Parlamentul e suveran, sînt prima care afirmă, el legislează, nu şeful statului. Dar această suveranitate e limitată, nu absolută. Şi Ludovic al XIV-lea, care a dat numele absolutismului, avea suveranitate doar în limitele unor legi (de