După ce au fost emise teorii conform cărora Atlantida ar fi fost în Marea Caraibelor, în Oceanul Atlantic, în Marea Nordului sau în Marea Mediterană, cercetătorii iau în calcul posibilitatea ca legendarul tărâm să se fi situat în Marea Neagră şi pe actualul teritoriu al României.
De la scrierile istoricilor şi poeţilor greci şi romani, la cronici confuze ale primilor domnitori şi până la poeziile eminesciene care vorbesc despre cetăţi dacice ridicându-se din mare, ideea conform căreia legendarul continent scufundat s-ar fi găsit în spaţiul carpato-danubiano-pontic nu este nouă.
Cultura Hamangia, cetatea Histria, Templul Ursitelor din Şinca Veche, catacombele neexplorate de sub Braşov sau indiciile existenţei unor apeducte termale la Mangalia sunt considerate a fi creaţii ale vechilor atlanţi. Cunoştinţele avansate ale dacilor despre arhitectură, astronomie şi atrologie, dovedite de construcţiile şi de sanctuarele solare prezente în mai multe dintre cetăţile dacice, sunt atribuite de asemenea atlanţilor, consideraţi a fi fost o civilizaţie superioară.
Citiţi articolul integral pe impactnews.ro
După ce au fost emise teorii conform cărora Atlantida ar fi fost în Marea Caraibelor, în Oceanul Atlantic, în Marea Nordului sau în Marea Mediterană, cercetătorii iau în calcul posibilitatea ca legendarul tărâm să se fi situat în Marea Neagră şi pe actualul teritoriu al României.
De la scrierile istoricilor şi poeţilor greci şi romani, la cronici confuze ale primilor domnitori şi până la poeziile eminesciene care vorbesc despre cetăţi dacice ridicându-se din mare, ideea conform căreia legendarul continent scufundat s-ar fi găsit în spaţiul carpato-danubiano-pontic nu este nouă.
Cultura Hamangia, cetatea Histria, Templul Ursitelor din Şinca Veche, catacombele neexplorate de sub Braşov sau indiciile existenţei unor apeducte termale la Mangalia su