Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andone, în pericol: şefii echipei campioane sunt nemulţumiţi! Tehnicianul va fi demis dacă echipa nu intră în grupele Ligii

Publicat in Pro Sport, marți 17 iulie 2012 ·

Paszkany şi Mureşan au dat primele semne de iritare după ce s-a pierdut Supercupa

Andone a mai fost demis de la CFR după ce a luat un titlu!

Eşecul de sâmbătă seară din Supercupă (4-6 cu Dinamo) a produs primele nemulţumiri în rândul şefilor din Gruia. Deşi public i-au luat apărarea lui Andone şi au dat vina pe greşelile de arbitraj, Paszkany şi Mureşan s-au declarat nemulţumiţi, în cercul de apropiaţi, de modul în care a arătat echipa din punct de vedere fizic. Cei doi consideră că tehnicianul nu a gestionat bine perioada de pregătire, fiind dezamăgiţi şi de sistemul de joc 4-4-2 cu care insistă Andone să joace. Conducătorii din Gruia cred că sistemul de joc potrivit pentru jucătorii pe care îi are CFR-ul în acest moment este 4-3-3.

Dacă nu va reuşi să treacă de turul III preliminar al Ligii şi mai apoi de play-off, Andone are şanse infime să mai continue în Gruia. Până pe 29 august, când clujenii vor şti dacă vor evolua sau nu în grupele Ligii, CFR va juca şi 6 meciuri din Liga I. Acum patru ani, Andone a fost demis după şase etape, în care a adunat numai opt puncte. Ar fi pentru a doua oară când "Fălcosul" e dat afară de la CFR după ce aduce un titlu în Gruia.

"E normal ca şefii să fie nemulţumiţi"

Chestionat de ProSport cu referire la acest subiect, tehnicianul a îndemnat ieri la calm şi e sigur că echipa are potenţial să îşi atingă obiectivele: grupele Ligii, titlul şi Cupa României. "E normal ca şefii să fie nemulţumiţi. Şi eu sunt, dar nu mi-a reproşat nimeni nimic. Sper să debutăm cu dreptul în campionat şi să prindem grupele Ligii. Dar sunt conştient că mai avem de muncă pentru a realiza aceste obiective", a spus aseară Andone.

Adversarii CFR-ului din Liga I în primele şase etape: Gaz Metan (a), Ceahlăul (d), FC Vaslui (a), Oţelul (d), CSMS Iaşi (a) şi Rapid (d)

13 form

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

„După 2026, există speranţă”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ilie Bolojan încearcă să-i liniştească pe români: cât va dura perioada dificilă

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°