Deși 85 de pagini din teza de doctorat a lui Ponta sînt luate cuvînt cu cuvînt din alți autori, Consiliul Național de Etică a decis că premierul n-a plagiat, ci că lucrarea de doctorat doar ” are unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice in interiorul capitolelor”. Mințile luminate (ca de lămpașele din vremurile bune) din CNE au hotărît că o astfel de “deficiență” trebuie să fie și absența din bibliografie a unui autor din care Cîrlanul-Xerox a copiat 40 de pagini.
Verdictul dat de această adunătură de “etici”, încropită de și-mai-eticii Liviu Pop și Ecaterina Andronescu pentru spălarea și parfumarea cadavrului politic al lui Victor Ponta, va lămuri și ceea ce ar mai fi putut fi pus la îndoială, în cancelariile europene, privitor la imbeciliada USL și la cretinodiseea premierului.
Într-un stat de drept, un hoț ca Ponta n-ar mai fi făcut fițe, în studiourile tv, pe tema coabitării cu Băsescu, ci s-ar fi pregătit smerit în vederea coabitării, la Rahova, cu mentorul său, Adrian Năstase.
De la intrarea lui Nicolae Ceaușescu în Academia Română, intelectualii români nu au mai fost complici la ceva atît de rușinos și de murdar.
Deși 85 de pagini din teza de doctorat a lui Ponta sînt luate cuvînt cu cuvînt din alți autori, Consiliul Național de Etică a decis că premierul n-a plagiat, ci că lucrarea de doctorat doar ” are unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice in interiorul capitolelor”. Mințile luminate (ca de lămpașele din vremurile bune) din CNE au hotărît că o astfel de “deficiență” trebuie să fie și absența din bibliografie a unui autor din care Cîrlanul-Xerox a copiat 40 de pagini.
Verdictul dat de această adunătură de “etici”, încropită de și-mai-eticii Liviu Pop și Ecaterina Andronescu pentru spălarea și parfumarea cadavrului politic al lui Victor Ponta, va lămuri și ceea ce ar mai fi putut fi