Preşedintele interimar Crin Antonescu a promulgat legea referendumului, ceea ce înseamnă că în cazul consultării populare pentru demiterea lui Traian Băsescu prezenţa la vot a 9 milioane de cetăţeni devine obligatorie.
Anterior, premierul Victor Ponta dăduse asigurări că referendumul se va desfăşura după regulile stabilite de Curtea Constituţională (adică va fi validat doar dacă la vot vin 50% plus unul dintre cetăţenii înscrişi pe listele electorale - 9 milioane de cetăţeni).
Pentru a înregistra condiţia de prezenţă necesară demiterii lui Traian Băsescu în eventualitatea unui vot majoritar "pentru" USL întrevede prelungirea timpului de desfăşurare a referendumului cu câteva ore.
În rândurile USL circula aseară ipoteza ca urnele să se închidă, la 29 iulie, la ora 22:00 în cazul în care va exista o singură zi de vot, faţă de ora 20:00, cât a fost prevăzut iniţial.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a reamintit că referendumul este stabilit într-o singură zi, dar a arătat că orarul ar putea fi prelungit chiar şi până la ora 23:00.
Preşedintele interimar Crin Antonescu, care s-a întâlnit aseară cu premierul şi cu preşedinţii celor două Camere parlamentare, a explicat că, în sesiunea extraordinară care începe astăzi la Senat şi continuă miercuri la Cameră, vor fi discutate problemele de competenţă ale Curţii Constituţionale şi legislaţia în domeniul referendumului.
În aceeaşi vreme, Comisia Europană transmite că încă aşteaptă de la premierul Victor Ponta răspunsuri la observaţiile şi cererile sale de săptămâna trecută, deşi vineri şeful guvernului român anunţase un răspuns acestora.
Aseară premierul a revenit şi a spus că ceea ce a transmis vineri a fost o ciornă şi că aseară a comunicat Bruxellesului răspunsurile definitive.
"Meciul" Bucureşti-Bruxelles necesită, în continuare, clarificări pentru că premierul a dat