Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 75 de hectare de pădure şi păşune au ars în incendiul din Harghita

Publicat in Cancan, marți 17 iulie 2012 ·

Colonelul Ovidiu Dudu de la Centrul Operativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Oltul" Harghita a declarat că marţi specialiştii ISU au făcut o anchetă privind cauzele izbucnirii incendiului de pădure de răşinoase din apropierea comunei Plăieşii de Jos, care a fost stins după mai mult de o săptămână.

Potrivit sursei citate, în urma evaluării s-a constatat că au ars aproximativ 75 de hectare, dintre care circa 30 de hectare de pădure tânără de răşinoase, cu puieţi de 10-12 ani din regenerare artificială şi naturală, şi aproximativ 45 de hectare acoperite cu puieţi de foioase de 5-10 ani, vegetaţie uscată şi resturi de exploatare.

Dudu a spus că pagubele au fost estimate la peste 150.000 de lei în timp ce valoarea bunurilor salvate, reprezentând 600 de hectare de fond forestier matur, se ridică la 17 milioane de lei.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un foc lăsat nesupravegheat, fără a putea preciza dacă incendierea a fost intenţionată sau accidentală.

"Flacăra şi focul deschis în spaţii deschise lângă stâna de pe vârful muntelui au fost cauza incendiului. E greu de definit dacă a fost o acţiune voită sau doar un foc nesupravegheat, dar altă sursă decât focul deschis în spaţii deschise nu poate fi, nici trăsnet, nici autoaprindere", a spus Dudu.

Incendiul de pădure de lângă Plăieşii de Jos a izbucnit în 8 iulie, iar forţele de intervenţie s-au retras luni seară, la faţa locului rămânând până marţi dimineaţă doar câteva persoane de la Composesoratul Casinul Nou, care au afirmat că incendiul a fost lichidat.

Suprafaţa de teren care a ars aparţine Composesoratului Casinul Nou şi se află în administrarea Ocolului Silvic Miercurea Ciuc.

Colonelul Ovidiu Dudu de la Centrul Operativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Oltul" Harghita a declarat că marţi specialiştii ISU au făcut o a

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 35 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

România este Campioană Europeană la şah la categoria sub 12 ani, după ce lotul naţional a câştigat aurul în Slovenia

Ziarul Financiar acum 2 ore
Echipa României a ocupat primul loc la Campionatul European de Tineret pe Echipe de şah la categoria sub 12 ani, care s-a desfăşurat în Slovenia, potrivit unui anunţ al Federaţiei Române de Şah. Din lotul României au făcut parte Lucas Rusu, Răzvan-G

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

News.ro acum o ora
Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un sistem de AI, botezat Centaur, creat de o echipă in

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°