Dacă România a ajuns în Uniunea Europeană, acest lucru i s-a datorat Monicăi Macovei şi bilanţului ei ca ministru al justiţiei reformist, mai mult decât oricărui demnitar român în afară de Traian Băsescu.

La antipodul acestei contribuţii esenţiale pentru aderarea României la UE se situează anii grei ca plumbul ai politizării justiţiei româneşti. O politizare împotriva căreia au luptat din greu şi Traian Băsescu şi Monica Macovei.

Rezultatele incontestabile ale acestei lupte dure s-au văzut când, în sfârşit, după ani de pertractări, justiţia românească a reuşit să-i condamne la închisoare cu executare nu numai pe doi dintre cei mai notorii delincvenţi din România postcomunistă: Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vântu, ci şi pe unii din marii corupţi din PDL.

Nu întâmplător, mulţi analişti occidentali atribuie tocmai acestor condamnări valoarea de semnal care a speriat cleptocraţia bucureşteană într-atât încât să declanşeze o lovitură de stat.

Potrivit altor analişti ar fi provocat-o plagiatul lui Ponta şi dorinţa premierului de a se răzbuna. Dar, chiar dacă nu vindicta a fost mobilul iureşului de săptămâna trecută, un lucru este cert. Absenţa demisiei lui Ponta, în conformitate cu standardele europene pe care premierul plagiator afirmă că ar dori să le respecte scrupulos, ar fi fost de-ajuns că să torpileze definitiv încrederea vestului în şeful guvernului român.

Încât, credibilitatea liderilor actualei puteri este egală cu zero. Şi fiindcă ei conduc România, ţara a ajuns, ca în timpul mineriadelor, "oaia neagră a Europei", după cum scrie El Pais.

Primejdia expulzării

În aceste condiţii, avertismentele UE sunt cât se poate de binevenite. Dar e greu de crezut că vor fi suficiente. Dimpotrivă, modul în care unii responsabili au continuat şi după promisiunile lui Ponta de la Bruxelles să tra