Ca să-ți pui mintea la contribuție, e de ajuns să ți se impună un deadline. De exemplu, de fiecare dată când șeful subsemnatului începe să mârâie, motoarele minții mele sunt turate la maximum. Mă concentrez atent asupra următoarelor subiecte: oare ar trebui să-mi tai unghiile de la picioare? Oare ce mai scrie politologul Walter Russell Mead despre Timorul de Est pe blogul său? Săracii mei căței, sigur au nevoie disperată de o plimbare. Inboxul meu, cred că ăsta e momentul să răspund la toate e-mailurile la care n-ar trebui să răspund.
Din păcate, vin vremuri grele pentru cei ca mine. În afacerile care depind de livrările la timp, întârzierile nu sunt tolerate. Pe piețele financiare, în fiecare minut sunt tranzacționate milioane de acțiuni. Televiziunile de știri ne bombardează cu actualități 24 de ore din 24. Postările de pe bloguri sau de pe Twitter furnizează comentarii în timp real. Situația este atât de gravă, încât un sfert dintre americani au ajuns să mănânce de la fast food în fiecare zi.
Iar angajatorii încep să își dea seama cum să recupereze timpul pierdut de salariați. Odesk, o firmă americană care intermediază contractele dintre liber-profesioniști și companii, se laudă că a inventat un software care oferă clienților un calcul „mai precis ca niciodată“ al timpului de lucru al angajaților. Anul trecut, la Bursa din Tokyo, tradiționala pauză de prânz de 90 minute a fost redusă la doar 60. Companiile din IT, ca Google sau HP, s-au lăudat ani la rând că le oferă salariaților privilegiul de a lucra și pentru proiectele personale. Acum, chiar și aceste organizații renunță treptat la acest privilegiu. Iar angajații au ajuns să se tempereze singuri: există acum instrumentele, precum RescueTime, care îi ajută pe utilizatori să-și limiteze accesul la internet sau la e-mail.
Compensarea muncii se face adesea pe termene tot mai scurte. În SUA
