Unul dintre lucrurile dramatice din ultimele zile este pierderea încrederii.
Vara e anotimpul scandalurilor româno-europene. În august 2002, România semna un acord cu SUA privind imunitatea soldaților americani în fața Curții Penale Internaționale. Stupoare în Europa din cauza gestului unui stat care începuse negocierile de aderare la UE. În vara lui 2010, România era actor principal în procesul expulzării romilor lansat de Nicolas Sarkozy. Iar în iulie 2012, Victor Ponta are parte de cea mai mediatizată vizită la Bruxelles făcută vreodată de un oficial român. Niciodată însă până acum un șef de guvern nu a ajuns la Bruxelles în mijlocul unui uriaș scandal intern, în care se lansau acuzații grave, de genul „lovitură de stat“ sau „anihilarea statului de drept“.
Ca urmare, primirea nu a fost călduroasă. Iar micile gesturi dau, câteodată, mai mult înțeles vizitei decât discursurile. La întâlnirile de la Parlamentul European, Victor Ponta nu a fost primit, la intrarea în clădire, de președintele Parlamentului, socialistul Martin Schulz, așa cum o cere cutuma. La întâlnirea cu președintele Consiliului European, acesta îl aștepta având pe masă, într-un mod ostentativ, Tratatul de la Lisabona, care reunește drepturile și obligațiile statelor membre. În fine, după ce s-a văzut cu președintele Comisiei Europene, José Barroso, acesta nu a stat la conferința de presă alături de Victor Ponta, cum este obiceiul, ci l-a condus pe premierul român și, după o strângere scurtă de mână, l-a lăsat singur în fața jurnaliștilor. Trei întâlniri, trei semne vizibile de dezaprobare față de ce se întâmplă în România. Nici Viktor Orbán, premierul Ungariei, nu a avut parte de asemenea tratament, când a venit să dea explicații pentru acuzațiile de derapaj democratic. Barroso a stat atunci alături de el la conferința de presă (e adevărat însă și c
