Nu mai puţin de 24% dintre români spun că nu au fost niciodată pe litoralul românesc al Mării Negre, relevă un studiu privind vacanţele românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).
Întrebaţi când au fost ultima dată la mare în România în vacanţa de vară, 13% dintre repondenţi au spus că anul trecut, iar 28% că acest lucru s-a întâmplat până în 2010. Alţi 12% dintre conaţionalii noştri nu au mai ajuns la noi la mare din 2000 încoace, iar 14% au fost ultima dată la mare în România în perioada 1971-1990.
Studiul pune cap la cap rezultatele pe această temă obţinute trei ani la rând. În acest an, majoritatea românilor, 58%, spun că ar prefera să-şi petreacă vacanţa în ţară, dacă ar avea posibilitatea.
Astfel, doar 32% preferă o vacanţă în străinătate. Cu toate acestea, opiniile românilor par să se fi schimbat faţă de anii trecuţi. În 2010 şi în 2011, 47%, respectiv 49% îşi exprimau preferinţa pentru un concediu în România. În ceea ce priveşte un concediu în străinătate, preferinţele au scăzut de la 48% în 2010, la 42% în 2011 şi, în fine, la 32% în anul curent, relevă studiul IRES.
Destinaţiile preferate din străinătate
Distribuţia în funcţie de vârstă indică faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, apetenţa oamenilor pentru o vacanţă în străinătate scade (18-35 ani – 50,1%, 36-50 ani – 32%, 51-65 ani – 25,3%, peste 65 de ani – 14,8%). La fel ca în cazul tinerilor, absolvenţii de studii superioare declară în măsură semnificativ mai mare decât cei cu un grad inferior de şcolaritate că prefer vacanţele în străinătate, dacă au această posibilitate.
La fel ca în anii precedenţi, destinaţiile preferate ale românilor rămân Grecia, Spania şi Italia. Grecia este de departe în topul preferinţelor, 18% dintre repondenţi afirmând că acolo ar dori să-şi petreacă vacanţa de vară. Ac