O variantă inedită a „Jurnalului fericirii" de N. Steinhardt va fi lansată cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului
Pe 29 iulie se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui N. Steinhardt, iar Editura Polirom va publica o variantă inedită a uneia dintre cele mai importante cărţi care au marcat istoria postdecembristă. Această ediţie are la bază manuscrisul aflat la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia, unde monahul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. De îngrijirea ediţiei, compararea variantelor, note, addenda şi indice s-a ocupat George Ardeleanu.
În vara anului 2002, în arhivele Mănăstirii Sf. Ana Rohia a fost descoperită o dactilogramă, incompletă, conţinând o variantă a „Jurnalului fericirii". Prima întrebare care s-a pus a fost: era vorba de varianta a doua a „Jurnalului fericirii" sau de o a treia variantă, rezultată din dorinţa autorului de unificare a primelor două? Un singur lucru era cert: această variantă era diferită de cea publicată în 1991 la Editura Dacia (şi reluată în alte opt ediţii), se arată într-un comunicat al editurii.
„Jurnalul fericirii" a avut un destin dramatic înainte de 1989. Scris între anii 1969 şi 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar în 1975 i-a fost restituit autorului, în urma unui memoriu. Între timp, însă, Steinhardt rescrisese cartea din memorie. Ulterior, el a trimis copii ale celor două variante mai multor prieteni, inclusiv Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Lor le-a mărturisit şi că intenţiona să unifice cele două variante - acesta fiind cel mai puternic argument în sprijinul ideii că dactilograma de la Rohia reprezintă varianta-sinteză a primelor două.
Varianta nouă aduce o altă ordonare a blocurilor textuale şi o altă redactare, o altă formulare, o rescriere a pasajelor comune ori comparabile. În al treilea rând, dislocarea unor fragmente compacte din prima v