Primăria municipiului Tulcea a postat pe site-ul instituţiei un convocator pentru şedinţa extraordinară a Consiliului Local, care se va reuni luni dimineaţă, de la ora 10.00, la sala „Mihail Kogălniceanu“ din municipiul Tulcea. Pe ordinea de zi sunt cinci proiecte, legate de modificările din A.G.A. (adunarea generală a acţionarilor) din cadrul societăţilor subordonate legisaltivului municipal.
Iniţiatorii proiectelor sunt cei 12 consilieri locali din partea USL, respectiv PP-DD. În cadrul şedinţei de luni se va discuta modificarea componenţei AGA de la Servicii Publice, Energoterm, AquaServ, Agropieţe şi Transport Public.
Click pe poze pentru fotogalerie!
„Din aceste adunări generale fac parte consilieri locali, astfel că este un pas firesc la modificarea componenţei Consiliului Local (pe noul mandat) să fie operate şi aceste schimbări“, astfel explică liberalul Corneliu Chistrugă, consilier local, şedinţa de luni.
Acesta spune că noua majoritate locală va face propuneri pentru reprezentanţii CL Tulcea în adunările generale ale celor cinci societăţi subordonate legislativului.
În altă ordine de idei, reprezentanţii USL spun că nu este exclus ca pe termen lung să se discute despre schimbări la nivelul conducerii celor cinci societăţi, iar asta din cauza situaţiei economice în care au ajuns în ultimii ani. Spre exemplu, consilierii locali au făcut în repetate rânduri referire la pericolul de faliment în societatea de apă-canal sau în cea de transport public local.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Iată cine sunt cei cinci şefi de societăţi care ar putea fi înlocuiţi: Cezar Jipa (Societatea de Servicii Publice), Nicuşor Bîscă (Energoterm), Vladimir Şopov (Societatea de Transport Public), Rodica Pascale (Agropieţe) şi Ionel Caraman (AquaServ).
Click AICI pentru a vedea convocatorul şedinţei de Consiliu Local de luni!