Intel Corp, cel mai mare producător global de semiconductoare, şi-a redus prognoza de vânzări pe 2012 după ce situaţia economică de pe pieţele europene şi din Statele Unite a afectat negativ cererea de computere.
Veniturile vor creşte cu între 3% şi 5% în 2012, se arată în comunicatul companiei, publicat ieri şi citat de agenţia de ştiri Bloomberg. Compania a înregistrat vânzări de 54 de miliarde de dolari anul trecut iar anaiştii intervievaţi de Bloomberg estimează o creştere de 4,8%, confom informaţiilor compliate de agenţia de ştiri.
Profiturile se menţin la un nivel record
Având în vedere scăderea cererii pe pieţele dezvoltate, Intel depinde de achiziţiile de PC-uri pe pieţele emergente, precum China şi India, pentru a-şi susţine creşterea. Deşi prognoza pe trimestrul al treilea a fost sub estimările analiştilor, vânzările de cipuri pentru servere au crescut cu 15% în trimestrul al doilea, fapt care a menţinut profiturile la un nivel record.
Veniturile pe trimestrul al treilea sunt estimate la 14,3 miliarde de dolari, plus sau minus 500 de milioane de dolari, se arată în comunicatul Intel. Analiştii intervievaţi de Bloomberg prevăzuseră vânzări de 14,6 miliarde de euro, în medie. Marja brută se va situa la 63% în acest trimestru, comparat cu 63,4% în al doilea trimestru al lui 2012.
Mediul macroeconomic
Acţiunile Intel au scăzut cu 1,1% ieri, în tranzacţiile de după închiderea bursei, după publicarea raportului. Ele crescuseră anterior cu 1%, la 25,38 dolari pe bursa din New York, fapt care menţine câştigul pe acest an la 4,7%. Astăzi, pe bursa din Frankfurt, valoarea acţiunilor scăzuse cu 1,9% la 25,11 dolari la 9:37 a.m., ora locală.
„Mediul macroeconomic este mai slab decât prevăzusem la începutul anului”, a declarat Stacy Smith, directorul financiar al Intel în cadrul unui interviu acordat