Ivorianul va semna cu Hannover, soţia sa fiind cea care s-a opus rămînerii în Ştefan cel Mare, acuzînd că a avut parte de un tratament rasist cît a locuit la Bucureşti
Dinamo încă mai plînge după Kone. Roş-albii au sperat pînă în ultima clipă că Djakaridja se va răzgîndi şi va semna prelungirea cu roş-albii, însă africanul a refuzat oferta de 100.000 de euro la semnătură şi un contract anual de 200.000 de euro! Mijlocaşul de 26 de ani s-a hotărît asupra viitorului său, iar zilele următoare va semna un contract cu Hannover, locul 7 în sezonul precedent din Bundesliga.
Apropiaţii ivorianului susţin că Djakaridja ar fi fost tentat să rămînă la Dinamo, însă cea care s-a opus vehement a fost soţia sa. "Kone nu a avut probleme cu suporterii pentru că era un fotbalist iubit. Doar rivalii mai făceau mişto de el că e negru, însă soţia lui a păţit-o urît. Pe stradă şi chiar în mall a fost agresată verbal cu apelativul «cioară», iar odată a fost servită mai tîrziu decît ceilalţi clienţi pentru simplul motiv că era negresă. A simţit o atitudine ostilă, rasistă, de aceea în ultima perioadă nu a mai dorit să stea la Bucureşti şi a plecat la Paris", au explicat prietenii lui Djakaridja.
2 milioane de euro este cota de piaţă a lui Kone, conform site-ului specializat transfermarkt.de
4 goluri a marcat Djakaridja Kone în cele 75 de partide jucate pentru Dinamo în Liga 1
Alte cazuri de rasism în fotbal:
- În 2005, după o serie de rezultate negative ale echipei, mai mulţi suporteri au intrat la antrenamentul roş-albilor din cantonamentul de la Săftica pentru a-şi apostrofa jucătorii. Fanii au aruncat în Mariko Daouda cu coji de banane, africanul plîngînd apoi în vestiar!
- John Terry, unul dintre căpitanii Angliei, a fost acuzat în toamna trecută de Anton Ferdinand că i-ar fi spus: "Negru de rahat!". Acest lucru a