Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Si daca basistii nu se duc la vot?

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 18 iulie 2012 ·

Iata o intrebare de acum retorica. Pentru ca se observa cat se poate de clar ca PDL se opune oricarei formule prin care sa fie facilitat un larg scrutin la referendumul din 29. Numai asa se explica de ce intreaga suflare PDL se opune unui program largit al zilei de vot. Traian Basescu mizeaza pe castigarea tehnica a referendumului. Nu pe voturi in favoarea sa. Ci pe neprezentarea in numar suficient de mare a romanilor la urne. Daca reuseste sa-si determine electoratul sa procedeze astfel, ce se poate intampla?

Conform ultimelor cercetari de piata, electoratul favorabil lui Traian Basescu este semnificativ. E chiar surprinzator de mare. De peste 30 la suta. Daca 30 la suta dintre romani nu se prezinta la urne, atunci este extrem de dificil pentru USL sa-i aduca pe ceilalti 70 la suta. Cu atat mai mult cu cat, dintre acestia, unii au declarat in sondaje ca nu vor vota iar altii ca nu sunt hotarati de partea cui se afla. Prin urmare, intr-o parte, in partea suspendatului, miza este castigarea nu a unei majoritati de voturi favorabile, ci a neparticiparii la vot si, prin urmare, revenirea la Cotroceni prin invalidarea referendumului. Si asta chiar in conditiile, evident teoretice, in care Basescu nu ar inregistra niciun vot in favoarea sa.

O asemenea situatie ca cea descrisa mai sus va prelungi in mod dramatic starea de criza politica. Mai mult chiar, o va exacerba. Basescu se va intoarce la Cotroceni, de unde va lovi din toate pozitiile, invocand faptul ca a fost legitimat prin rezultatul tehnic al referendumului, in timp ce USL va guverna ca un cal impiedicat, invocand, la randul sau, faptul ca Presedintele, nebeneficiind de voturi, este nereprezentativ si ilegitim. Suferintele romanilor se vor prelungi pana la termenul scadent al mandatului prezidential.

Ce urmareste cealalta parte? Ce vrea USL? USL a recurs la aceasta s

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°