Novinite.com relatează că un autocar cu turişti israelieni a sărit în aer în Burgas, (Bulgaria), în jurul orei 5 , ora locală, într-o parcare de lângă terminalul pentru sosiri al aeroportului. Ministrul bulgar de Interne, potrivit Novinite ar fi spus: “Este un atentat terorist”.
Martorii au povestit pentru o televiziune din Israel, că la scurt timp după ce o persoană s-a îmbarcat în autocarul plin de tineri israelieni, a avut loc o explozie şi un incendiu, ce a cuprins alte două autocare, conform Associated Press. Cei 40 de turişti, majoritatea tineri, care au aterizat în Burgas în jurul orei 4.50, cu o cursă Air VIa de la Tel Aviv, vroiau să ajungă la Sunny Beach cu un autocar. Aeroportul Burgas a fost închis, toate zborurile au fost redirecţionate către aeroportul din Varna. Conform televiziunii bulgare numărul morţilor a ajuns la şapte, iar 18 dintre răniţi au fost transportate la spital, conform Le Figaro, citat de gândulinfo.
La ora 19 Poliţia din Burgas nu a confirmat că ar fi vorba de un atentat, spunând că e vorba de un incendiu, informează Associated Press, citat de gândul.
Burgas este staţiunea preferată a turiştilot israelieni, situată la 400 de km de capitala Bulgariei, pe malul Mării Negre.
Novinite.com relatează că un autocar cu turişti israelieni a sărit în aer în Burgas, (Bulgaria), în jurul orei 5 , ora locală, într-o parcare de lângă terminalul pentru sosiri al aeroportului. Ministrul bulgar de Interne, potrivit Novinite ar fi spus: “Este un atentat terorist”.
Martorii au povestit pentru o televiziune din Israel, că la scurt timp după ce o persoană s-a îmbarcat în autocarul plin de tineri israelieni, a avut loc o explozie şi un incendiu, ce a cuprins alte două autocare, conform Associated Press. Cei 40 de turişti, majoritatea tineri, care au aterizat în Burgas în jurul orei 4.50, cu o cursă Air VIa de la Tel Aviv, vroia