Atunci au intrat în acţiune activiştii şi politrucii, terifiaţi la gândul că nu vor îndeplini planul de votanţi trasat de Însuşi Adrian Năstase.
În aceste zile în care puciul politic de la Bucureşti zdruncină din încheieturi fundamentele Uniunii Europene, ţin să aduc un omagiu unor bravi anonimi: oamenii de la Statistică.
În octombrie 2003, toată ţara era cuprinsă de frenezia referendumului de modificare a Constituţiei, necesară pentru acomodarea legii fundamentale cu statutul de membru NATO şi UE. Deşi Guvernul stabilise două zile pentru scrutin, existau mari emoţii că se vor prezenta la vot nouă milioane de români, astfel încât referendumul să fie validat. Abrogarea prin ordonanţă de urgenţă a cvorumului de participare însă nu fusese inventată, e o creaţie ceva mai târzie a ştiinţei dreptului din România.
Fusesem trimis de ziarul „Adevărul" să acopăr evenimentul în judeţul Bacău. A fost, ca să zic aşa, hazliu. Tema referendumului era total neameninţătoare, iar amănuntul că tinerii scapă astfel de armata obligatorie era de natură să aducă la urne batalioane de incorporabili şi dezertori. Cu toate acestea, ziua de sâmbătă a curs într-o apatie descumpănitoare şi, prin extrapolare, era de aşteptat ca duminică să fie la fel. Atunci au intrat în acţiune activiştii şi politrucii, terifiaţi la gândul că nu vor îndeplini planul de votanţi trasat de Însuşi Adrian Năstase. Fugeau ca bezmeticii cu urnele prin spitale şi ştranduri, prin gări, autogări şi aeroporturi - căci se dăduse voie, ad-hoc, la folosirea generalizată a urnei mobile. Nimeni nu mai respecta reguli, legi, hotărâri ale Biroului Electoral, totul era permis pentru atingerea scopului patriotic.
Duminică pe la prânz s-a patentat o nouă trăsnaie: scurtarea listelor electorale. Dacă numărul total al alegătorilor scădea din pix, creştea automat procentul celor care votau efectiv. Şefa de
