Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, are interdicţie de a părăsi ţara, acuzat fiind că, în perioada mai 2011 - iulie 2012, a sprijinit un grup infracţional organizat, fiind complice la o evaziune fiscală de peste 15 mil. euro.
"În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011 - iulie 2012, învinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. La data de 17 iulie 2012, învinuitului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La aceeaşi dată s-a dispus, faţă de învinuit, măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile", a comunicat ieri Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
În acest dosar, la data de 10 iulie, 11 persoane, printre care şi fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, şi un ofiţer de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Florin Dan Secăreanu, au fost reţinute de procurorii anticorupţie.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori a rezultat că, în perioada mai 2011 - iulie 2012, Guliu George (asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Constanţa), Chirvăsitu Dumitru (administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL, Constanţa), Jugănaru Andrei Florin (administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti) şi Nemeş Radu (coordonatorul grupului) şi Nemeş Dana (administrator la SC Excella Real Grup SRL) au constituit şi coordonat o grupare infracţională organi