Bucureştiul riscă să se inunde din nou în cazul unei ploi torenţiale, aşa cum a fost cea de la sfârşitul lunii mai, când zone întregi din Capitală au fost sub ape, fiind inundate câteva staţii de metrou. Fostul viceprimar PDL al Capitalei Răzvan Murgeanu spunea, cu ceva timp în urmă, că dacă precipitaţiile depăşesc 60 de litri pe metrul pătrat, sistemul de canalizare nu are capacitatea de a face faţă.
Conducerea Apa Nova Bucureşti dă vina pe "ploaia tropicală".
"Să nu mai căutăm vinovaţi, în ultimii an ploile s-au intensificat, avem ploi tropicale, adică sunt cantităţi mari în timp scurt", a explicat atunci, într-o conferinţă de presă, Bruno Roche, director general Apa Nova Bucureşti. În plus, oficialii Apa Nova spun că spaţiile verzi s-au diminuat, numărul de suprafeţe asfaltate a crescut, ceea ce face să crească viteza de tranzitare a apei spre canal.
Harta casetei de ape uzate(Click pentru a mări)
La toate acestea, se adaugă şi "starea precară" a casetei colectoare de ape uzate, situată sub râul Dâmboviţa, care a fost dată în folosinţă în 1987 şi a cărei capacitate de preluare a apelor a fost depăşită. Caseta deservea, la inaugurarea sa, aproximativ un milion de locuitori, iar de atunci populaţia din Bucureşti s-a dublat.
Reţeaua de canalizare din Bucureşti, proiectată pentru ploi de 20 litri pe mp pe oră
"Reţeaua de canalizare din Bucureşti este proiectată în mod unitar la ploi de 15-20 de litri pe metrul pătrat, pe oră. Peste acest prag există riscul ca reţeaua de canalizare să nu mai facă faţă", au explicat pentru gândul reprezentanţii Biroului de Presă al Apa Nova. La sârşitul lunii mai, când zone întregi din Capitala au fost sub ape, în zona centrală a oraşului pluviometrul de la Apa Nova a înregistrat 48,8 litri de apă pe metrul pătrat.
În momentul în care în casetă se transportau 150 de metri