Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în acest moment există o dezbatere în interiorul partidului, aşa cum există şi în interiorul societăţii, referitoare la tentaţia boicotării referendumului din 29 iulie, dar că PDL nu a luat o decizie.
Menţionând că sunt semnale publice că referendumul nu se înscrie într-o serie de acţiuni democratice, Cristian Preda a precizat că în scurt timp PDL va lua o decizie în legătură cu prezenţa la referendum.
"Există tentaţia boicotului. Pot să vă confirm acest lucru. Această tentaţie este cu atât mai mult afirmată cu cât vedem fragilitatea sistemului legal şi imprevizibilitatea cadrului de joc", a mai spus prim-vicepreşedintele PDL.
El a apreciat că apelul preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, privind participarea la referendum este unul democratic.
Preda a arătat, însă, că situaţia trebuie judecată şi din perspectivă democratică, dar şi din perspectiva statului de drept, a respectării regulilor şi legilor.
Cristian Preda a susţinut că există, nu doar în rândul susţinătorilor lui Traian Băsescu, un conflict între credinţa democratică - votul este cel care tranşează şi dă legitimitate - şi credinţa în statul de drept - democraţia nu poate funcţiona într-un cadru imprevizibil. El a apreciat că, în condiţiile în care credinţa în statul de drept este mai puternică, atunci este posibil să se manifeste un boicot inclusiv din partea susţinătorilor USL.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la gandul.live, că are păreri divergente cu unii lideri ai PDL care consideră că soluţia în privinţa referendumului din 29 iulie este nerealizarea cvorumului, în timp ce el îi cheamă pe români la vot.
"Sunt lideri PDL care vor să câştig la referendum prin nerealizarea cvorumului. Aici drumurile noastre se despart", a spus Băsescu.
El