La Campionatul Mondial din 1961 de la Paris, Geesink, campionul european la judo, l-a învins pe Koji Sone din Japonia, campionul mondial en-titre. Triumful, care a venit la al treilea campionat mondial de judo, a fost o adevărată lovitură pentru Japonia, care câştigase precedentele două titluri şi care crease acest sport ca tehnică de autoapărare în secolul al 19-lea. "Japonia a meditat asupra onoarei naţionale după ce campionatele mondiale au fost câştigate de un olandez uriaş", a scris The New York Times trei ani mai târziu, când Geesink se pregătea pentru prima ediţie a Jocurilor Olimpice găzduită în Asia.
La îndemnul Japoniei, Olimpiada de Vară din 1964, deschisă de Împăratul Hirohito, a inclus judo în programul olimpic pentru prima oară. Aproape jumătate de milion de japonezi şi 420 de femei erau clasificate în mod oficial pentru diferite grade de expertiză în judo, la vremea respectivă. Aşa că nu a fost nicio surpriză că japonezii au câştigat medaliile de aur la categoriile uşoară, mijlocie şi grea. Dar Geesink le-a stricat sărbătoarea câştigând finala la clasa deschisă (greutate nelimitată), punându-l la podea pe Akio Kaminaga (cu 26 de kilograme mai uşor) după mai bine de nouă minute. Acel aur i-a adus automat lui Geesink şi al doilea titlu mondial, provocând totodată o nouă lovitură de imagine Japoniei.
"Judo nu era doar sportul naţional, ci simboliza calea japoneză - spirituală, disciplinată, subtilă; o cale prin care forţa brută a Vestului va pierde inevitabil în faţa spiritului superior al Orientului", a scris jurnalistul britanic Ian Buruma în 2000. "Iar aici, la Tokyo, un străin mare şi blond a umilit Japonia în faţa întregii lumi. Era la fel de dur ca şi cum antica zeiţă a Soarelui ar fi fost violată în public de o gaşcă de demoni extratereştri".
Jim Bregman, care a câştigat medalia de bronz cu echipa Statelor Unite l
