- după Festival -

E absolut miraculos cum pot cinci oameni să transforme un oraş întreg, dacă-şi pun tot sufletul în chestia asta. Şi e cît se poate de limpede că echipa de proiect a Festivalului de poezie şi muzică de cameră de la Bistriţa (adică Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Ana Toma şi Camelia Toma), plus directorul Festivalului (adică Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa, care organizează Festivalul – de anul acesta în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române) îşi pun absolut tot sufletul în minunea numită Poezia e la Bistriţa. Ca să înţelegeţi cît de transformat e oraşul din nordul Transilvaniei în zilele astea (adică între 12 şi 15 iulie, în cele patru zile ale festivalului), ajunge să vă amintesc de doamna în etate, cum spun încă ţăranii ardeleni, care, văzîndu-ne pe Sebastian, Camelia şi cu mine că sîntem mai rătăciţi în realitatea bistriţeană, ne-a abordat constatativ: „A, deci sînteţi veniţi pentru festivalul de poezie? Păi mergeţi binişor pînă în capătul pietonalei, acolo ţineţi strada pe partea dreaptă şi o să vedeţi imediat Sinagoga unde citesc poeţii, sînt afişe mari în faţa ei, musai s-o vedeţi“. Sau de chelneriţa de la Old House, care, văzîndu-ne tricourile inscripţionate cu logo-ul festivalului, a exclamat cu o tristeţe simpatic neprofesională: „Uf, n-o să prind nici o zi de lecturi, avem program prelungit din cauza Zilelor Oraşului...“ Senzaţia era că aproape toată lumea ştia despre poeţii veniţi pentru cîteva zile în oraş, aşa încît nu m-ar fi mirat prea tare dacă aş fi dat pe vreo străduţă din preajma Ansamblului Sugălete de vreun bistriţean recitînd molcom mantre din cartea Alcool a lui Ion Mureşan, cam în felul în care se spune că ţăranii florentini îşi mînau vitele recitînd terţine din Divina Comedie. E adevărat, n-am dat peste bistriţeanul acela; însă asta nu înseamnă că Gavril Ţărmure, Coman