● Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, editor Oliviu Crâznic, Editura Millenium Books, 2012.

Pe lista genurilor subreprezentate în literatura română se află, printre destule altele, şi goticul. Anul trecut, cînd scriam despre antologia Steampunk. A doua revoluţie (coord. Adrian Crăciun, Editura Millennium Books) că are toate şansele să reprezinte adevăratul certificat de naştere al acelui subgen la noi, vorbeam, o dată în plus, şi despre caracterul discontinuu şi relativ/tardiv sincronic al literaturii noastre, care – dădeam atunci spre exemplu – în ciuda succesului internaţional al cărţii lui Bram Stoker şi a circulaţiei legendelor săseşti cu Vlad Ţepeş, n-a produs şi n-are nici acum, cînd tema vampirului a revenit la modă în cultura populară, scrieri în genul gotic. Oliviu Crâznic, editorul acestei prime antologii româneşti de gotic, scrie şi el în prefaţă: „În literatura română, lucrurile nu stau bine. Cu toate că, iniţial, goticul a fost îmbrăţişat şi aclamat de scriitorii şi oamenii de cultură română (amintim aici pe I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Gala Galaction, Titu Maiorescu, Ionel Teodoreanu ş.a.), mai multe nume mari punîndu-şi semnătura pe manuscrise încadrabile în acest gen (cum ar fi, spre exemplu, Domnişoara Christina de Mircea Eliade, Îmbrăţişarea mortului de Alexandru Philippide, Schimnicul de Vasile Voiculescu etc.), odată cu instaurarea comunismului, operele non-realiste au fost împinse într-un con de umbră, etichetate drept «literatură pentru copii şi tineret», deoarece supranaturalul, religia, idealizarea aristocraţiei şi, în general, iniţiativa şi imaginaţia erau contrare doctrinei oficiale.“ Adevărul e că proza fantastică românească are o istorie greoaie şi chinuită. Scriitorii clasici amintiţi de Oliviu Crâznic, lîngă care mai pot fi adăugaţi Macedonski, Sadoveanu, Arghezi, Ion Vinea sau Cezar Petrescu, au scris sporadic litera