Francezul Thomas Voeckler (Europcar) face dubla în Turul Franţei, după ce se evidenţiază pe cele patru căţărări ale zilei şi supravieţuieşte unei evadări masive. Bradley Wiggins a venit alături de coechipierul Froome şi Vicenzo Nibali, în timp ce australianul Cadel Evans (BMC) s-a luptat să rămînă în top 10, în ceea ce s-a dovedit o zi mizerabilă între Pau şi Bagnères-de-Luchon
Ajuns pe vîrful de pe Tourmalet, Octave Lapize, cîştigătorul din 1910 al Turului Franţei, a început să răcnească spre organizatori: "Sînteţi asasini! Asta sînteţi! ASASINI". Tocmai terminase ceea ce în pluton poartă numele şoptit de Cercul Morţii. O etapă alergată cu regularitate înainte de al doilea Război Mondial, pe vremea cînd rutierii nu beneficiau de aportul bicicletelor din fibră de carbon, de asfalt primitor şi lin sau de ajutorul mecanicilor, o etapă ce conduce caravana peste cele mai grosolane căţărări din Pirinei. Aubisque, Tourmalet, Aspin şi Peyresourde, acoperişul ameţitor al Turului Franţei. În 1926, aceasta a fost ziua unde primul italian cîştigător de tricou galben, Ottavio Bottecchia, şi-a încheiat cariera într-un şant, în timp ce "plîngea amarnic, ca un copil, frînt de efort", iar cîştigătorul etapei şi al Turului, neînduplecatul belgian Lucien Buysse, contoriza peste 17 ore pe bicicletă.
197 de kilometri fără nicio palmă de teren plat, un traseu încheiat pe coborîrea de pe Peyresourde, un fel de invitaţie la bravură timpurie şi atacuri nesăbuite. Cu degetele încleştate pe ghidon, uşor binecuvîntaţi karmic de dispariţia lui Frank Schleck, rutierii au abordat etapa a 16-a precauţi, tiptil, atenţi la orice mutare făcută de oamenii de clasament general. Tumultul s-a simţit în sînul echipelor care nu au reuşit să cîştige o etapă şi un grup de 38 de rutieri , printre care nume precum Alexander Vinokourov (Astana), George Hincapie (BMC), Thomas Voeckler