Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu la GDS: Generaţia tânără din PSD, mult mai rea decât generaţia lui Iliescu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 iulie 2012 ·

"Din păcate s-a confirmat ceea ce intuiam, că generaţia tânără din PSD este mult mai rea pentru ţară decât generaţia lui Ion Iliescu", a declarat președintele suspendat, Traian Băsescu, la GDS. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

"Nici măcar cei din spatele lor, care au o mai mare experienţă politică, nu au reuşit să înţeleagă miza supremă care era stabilitatea politică", a spus el, explicând că l-a numit pe Victor Ponta prim-ministru tocmai de dragul stabilității. "De asta nu mi-am permis să mai încerc o desemnare de prim ministru independent şi încercând să-i pun în spate o majoritate care s-ar forma în spatele lui. De aceea am dat opoziţiei mandatul de prim ministru".

Băsescu a făcut și o paralelă istorică pornind de la semnificațiile zilei de 29 iulie (când are loc referendumul privind demiterea sa). "Pe 29 iulie 1947, Guvernul Petru Groza a scos în afara legii PNŢCD. Poate este o zi care stabileşte soarta României pe un termen mai lung sau mai scurt", a afirmat el.

El a arătat că data de 29 iulie "ne va spune care este atitudinea poporului român după 22 de ani de democraţie". "Este clar ce au în faţă: opţiunea între o putere politică izolată în momentul de faţă, că nimeni nu îi mai crede şi opţiunea de a spune că noi credem că Europa are dreptate. (...) Votul din 29 poate arăta un lucru extraordinar, că poporul este mai democrat decât politicienii din Parlamentul României", a argumentat Băsescu.

"PDL riscă să intre în coliziune cu mine"

Totodată, președintele suspendat a avertizat PDL că nu este partizanul ideii de a încuraja populația să nu vină la vot. "Opţiunea mea este să le cer românilor să vină la vot. Nu vreau să mă întorc la masa verde şi nici nu vreau să mă întorc cu 5% pentru şi 95% contra. Cei care mizează pe invalidarea alegerilor din cauza prezenţei cred că se înşeală. Poziţia mea este să-mi fac datoria faţă de români este să-i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°