În campania asta electorală, în care-şi joacă totul (poziţie, carieră, libertate), Traian Băsescu face iar ce ştie cel mai bine să facă. Se victimizează aplicat. E, din nou, ca rapidiştii pe vremea peştelui oceanic de pe zidurile dinspre triaj ale Giuleştiului, singur împotriva tuturor. Iar pare opresatul perfect. Toţi politicienii, inclusiv ai lui, l-ar detesta. Pentru că nu i-ar fi protejat în faţa justiţiei. Presa l-ar persecuta. Pentru că n-ar fi lăsat-o să facă jocuri antinaţionale. Oamenii de afaceri l-ar urî. Pentru că nu ar mai permis furtul de la stat şi îmbogăţirea frauduloasă. În teorie, preşedintele suspendat e definiţia omului necăjit. Dacă l-ai vedea pentru prima oară-n viaţă, te-ar podidi plânsul. Bietul om, cum se luptă el, singur-singurel, pentru binele poporului. Şi cum nu-l lasă lumea rea să i-l facă; pe el, binele. Aşa că i-l face oricum, cu forţa dacă-i nevoie, pentru că nu te joci cu modernizarea statului.

În practică, însă, dacă n-ai venit alaltăieri în România direct de pe Planeta Giganţilor şi ai măcar un sfert de creier funcţional, vezi că situaţia din teren stă un pic invers decât o prezintă, într-adevăr, cu talent, marele şi abuziv autointitulatul reformator al statului. Politicienii-l detestă pentru că e mincinos, şantajist, lacom şi răzbunător. Şi fiindcă, după ce s-a folosit pe rând de ei, i-a dat pe mâna procurorilor. Pe care i-a numit politic şi care-i mănâncă din palmă. Presa e 90% a lui. Ce n-a putut să cumpere ori să preia cu de-a sila a falimentat. Ce n-a reuşit încă să falimenteze stă sub cizma controalelor şi a presiunilor descreierate asupra marilor clienţi de publicitate. Omul a ajuns până la performanţa inegalabilă de a apărea în fiecare seară la televizor după ce, în prealabil, se tăvăleşte pe jos toată ziua că i se barează discreţionar şi ilegal accesul în studiouri şi că poporul suveran nu se poate adăpa din izvo