În biroul său de la etajul cinci al Hotelului "Aist", o încăpere luminoasă cu geamuri imense, cu un acvariu fără peşti, un papagal negru şi o bibliotecă pe ale cărei rafturi sunt înşiruite fotografii de familie, îşi are biroul Dmitrii Soin, liderul partidului "Prorîv". Soin, membru al Sovietului Suprem Transnistrian şi fost ofiţer în cadrul serviciilor secrete de la Tiraspol, ne vorbeşte despre imperioasa nevoie de schimbare din regiunea separatistă.
Despre fostul preşedinte Smirnov, Soin spune că vremea sa a trecut, că politica sa a fost o greşeală, că oamenii plecau de aici, preţurile creşteau, iar ţara se afla pe marginea prăpastiei.
"Transnistria a câştigat din ţigări, benzină sau alcool. Acestea erau aduse aici, apoi scoase prin contrabandă. E mult mai avantajos să faci trafic de ţigări decât de armament", a adăugat în schimb Soin.
Citeste articolul complet pe jurnalul.ro