Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Un bărbat a fost găsit mort într-o fântână pe un câmp, între localitățile Colibi și Secășel. Plecase de acasă luni, după apă

Publicat in Alba24, miercuri 18 iulie 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost găsit decedat, miercuri după-amiaza, după ce căzuse într-o fântână de pe un câmp, între localitățile Colibi și Secășel, din județul Alba.

Din informațiile polițiștilor, bărbatul a fost găsit în fântână de un cioban. Cel mai probabil, acesta căzuse în fântână în timp ce încerca să tragă apă, iar, potrivit unor săteni, plecase de acasă, după apă, luni, cu mașina. Autoturismul său personal, cu care se deplasase în câmp, se afla în apropierea fântânii.

Întrucât fântâna se află în câmp între cele două localități, un loc nefrecventat de oameni, bărbatul a fost găsit abia după două zile, de către primul trecător, ciobanul.

Un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului pentru investigații.

Potrivit IPJ Alba, “în data de 18.07.2012, ora 13.32, polițiștii din cadrul Secției 8 de Poliţie Rurală Şpring au fost sesizați prin apel de urgență 112, cu privire la decesul unei persoane de sex masculin.

În urma sesizării, echipa operativă de polițiști s-a deplasat la fața locului și, în urma primelor cercetări ale polițiștilor, s-a constatat faptul că D.V. de 67 de ani din Alba Iulia era înecat într-o fântână, pe câmp, pe raza comunei Colibi.

În urma examinării sumare a cadavrului, polițiștii au constatat că acesta nu prezenta urme de violenţă.

Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, cadavrul a fost transportat şi depus la Morga Spitalului Județean Alba, în vederea efectuării necropsiei, urmând ca, în funcție de concluziile medico-legale, să fie dispuse măsurile legale.”

Precizăm că în mai multe sate din judeţul Alba, locuitorii au rămas fără apă potabilă, din cauza secetei. Majoritatea fântânilor au secat, iar localnicii sunt alimentaţi cu apă de personalul ISU, cu cisterne.

UPDATE: Reprezentanţii IPJ Alba au precizat că “în urma efectuării necropsiei de către medicul legist, la Morga

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 48 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 41 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 12 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°