Scandalul mediatico-diversionist în care a fost implicată imaginea României are o finalitate, se pare, tragi-comică.
Tragic, spunem noi deorece pentru prima dată am aflat că preşedintele României poate fi votat prin trafic de imagine în clubul european unde, cu ardoare, ne-am dorit a fi parte. La Bruxelles. Unde s-a decis că Băsescu şi ai lui reprezintă culmea democraţiei mioritice de la Decebal încoace. Şi că, neapărat, măcar jumătate din românii cu drept de vot trebuie să îşi spună opţiunea, deşi suspendatul nostru preşedinte nu s-a cocoţat niciodată pe tronul Cotrocenist cu o majoritate atât de impunătoare dintre români.
Tragic pentru că baza de fapt a democraţiei, votul, a celor care bineînţeles au chef să şi îl exercite, a ajuns la mâna unor foruri legale la nivel european, dar care au treabă cu realităţile României, dincolo de anumite interese materiale, cam cum avem noi treabă cu faptul dacă creşte porumb pe Marte. Sau nu.
Penibilă, spunem noi, a fost reţinerea de a decide cât trebuie să dureze votul: o zi, două, la nesfârşit?
Bineînţeles dacă ar fi după PDL, votul ar trebui să fie făcut între ora cinci dimineaţa şi maxim cinci minute mai târziu. Chestie de gust electoral. Cum ar spune Macovei pentru protejarea democraţiei şi ,,a independenţei a justiţiei”.
Pentru că în ultimii opt ani am remarcat că la pedelişti nu ţine mai mult de cinci minute televizate actul justiţiei sau al doctrinei politice la care aderă. După care se rezolvă totul în cel mai pur stil securistico-mafiot.
Pe de altă parte, slăbiciunea USL pleacă de la faptul că în blitzkrieg –ul demiterii şefilor din Parlament, respectiv feciorelnica hoaţă Anastase şi buldogul hămesit Blaga, plus celebrul anonim ce dormea ca portarul în faţa uşii justiţiei numit Avocatul Poporului, au uitat că onestul matelot ce ar fi salvat Titanicul şi desenele cu Popei Marinaru