Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moştenirea lui Smirnov, provocarea lui Şevciuk. Traficul de organe şi traficul de fiinţe umane rămân o problemă spinoasă în Transnistria

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 iulie 2012 · · ·

În Tiraspol, însă, OSCE nu are nici cea mai mică informaţie nici în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane în şi dinspre Transnistria. Per Enerud, purtătorul de cuvânt al OSCE Moldova, a spus sec: "Nu avem astfel de informaţii". Această politică de "nu auzim, nu vedem" este greu de explicat din moment ce acelaşi oficial era foarte convins când declara că: "Suntem prezenţi în permanenţă în Tiraspol şi avem libertate de mişcare deplină".

Şi atunci se naşte întrebarea: dacă OSCE are deplină libertate de mişcare de ce nu este nimic de raportat sau misiunea nu are acces la chestiunile sensibile din Transnistria? Pe de altă parte, în 2011, biroul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie – IOM din Chişinău a oferit asistenţă pentru 98 de victime ale traficului de persoane, printre care şi copii. Ţările de destinaţie, conform raportului IOM sunt Rusia, Emiratele Arabe Unite, Ucraina şi Turcia. Mai mult de jumătate dintre victime au fost exploatate sexual, în special în Turcia şi Emirate.

Femei de 30 de dolari

Şoferul unui taxi părăginit care ne-a arătat periferiile Tiraspolului, ne-a întrebat şi dacă ne interesează prostituatele. "E ieftin, numai 30 de dolari", ne-a spus omul uitându-se în oglinda retrovizoare. Traficul de fiinţe umane şi de organe este cunoscut în zonă, dar este un subiect tabu. Într-o telegramă din mai 2006 a ambasadei americane de la Atena, directorul general al Hellenic Aid, Panayotis Goumas, l-a informat pe consilierul economic american că are informaţii confidenţiale legate de traficul de organe în care sunt implicaţi copii în Transnistria şi a promis să ofere mai multe detalii dacă guvernul american doreşte.

Citeşte şi:

Transnistria, republica KGB

21.500 de tone armament se află în Transnistria

Armamentul din Transnistria ar acoperi datoriile Tiraspolului faţă de Moscova, dacă ar putea fi vândute le

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum o ora
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 40 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°