Statul este obligat de Tribunalul Bucureşti să-i plătească unui fost proprietar despăgubiri în numerar pentru că acesta nu-şi poate vinde decât în pierdere acţiunile primite la Fondul Proprietatea, ca despăgubire pentru un imobil confiscat de regimul comunist.
Decizia instanţei creează un precedent periculos pentru că mii de persoane care au primit acţiuni la FP înainte de listarea la bursă se află în această situaţie şi ar putea merge la tribunal să îşi recupereze despăgubirile la valoarea cuvenită.
C. Neamţu are de încasat 1,7 milioane de lei de la stat căruia trebuie să îi restituie acţiunile primite la Fondul Proprietatea, potrivit deciziei judecătoreşti. Decizia poate fi atacată prin recurs.
"Instanţa a reparat o nedreptate făcută de stat atunci când i-a obligat pe foştii proprietari să ia acţiuni la Fondul Proprietatea înainte de listare, pentru că aceştia dacă îşi vând acum acţiunile pe bursă încasează doar jumătate din valoarea despăgubirilor cuvenite", a declarat pentru ZF avocatul Iulian Lepa, cel care l-a reprezentat pe Neamţu în instanţă.
În acest moment Fondul Proprietatea este administrat şi controlat de investitori străini.
Citiţi materialul integral pewww.zfcorporate.ro
O decizie judecătorească aruncă în aer despăgubirile: statul ar putea fi obligat să le dea bani celor cărora le-a dat acţiuni la Fondul Proprietatea
Statul este obligat de Tribunalul Bucureşti să-i plătească unui fost proprietar despăgubiri în numerar pentru că acesta nu-şi poate vinde decât în pierdere acţiunile primite la Fondul Proprietatea, ca despăgubire pentru un imobil confiscat de regimul comunist.
Decizia instanţei creează un precedent periculos pentru că mii de persoane care au primit acţiuni la FP înainte de listarea la bursă se află în această situaţie şi ar putea merge la tribunal să îşi recupereze despăg