Deşi spun că vor respecta deciziile Curţii Constituţionale, aleşii USL încearcă să mai fenteze o dată Curtea şi forurile europene, care se declară tot mai îngrijorate de situaţia din România. Un prim pas: deputaţii zic că CCR să se pronunţe doar pe o parte din hotărârile Parlamentului, pentru a nu afecta autonomia acestuia.
Când preşedintele interimar, Crin Antonescu, a ieşit în conferinţă de presă la Palatul Cotroceni pentru a anunţa că promulgă Legea referendumului „aşa cum a trecut prin Curtea Consti-tuţională", concluzia firească era că, în sfârşit, liderii USL acceptă că nu pot schimba peste noapte regulile după care „joacă" demiterea unui şef de stat. Tot firească era presupunerea că aleşii USL vor modifica, în sesiunea extraordinară, ordonanţele de urgenţă emise de Guvernul Ponta astfel încât să le pună în acord cu deciziile CCR. Ei bine, când au început dezbaterile în Parlament, surpriză: dinspre USL s-a formulat propunerea de eli-minare a pragului de participare la referendum. În plus, pentru că tot ne explica Antonescu, luni seară, că legea prevede ca referendumul să dureze o zi, senatorul PNL Ioan Ghişe a propus şi ca scrutinul să dureze două zile.
Păreri personale sau tactică bine ticluită?
Dată fiind discrepanţa vădită dintre declaraţiile liderilor USL şi acţiunile parlamentarilor USL, se pune întrebarea: cărui fapt se datorează aceasta? Să aibă brusc păreri personale senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC? Şi, mai mult de atât, să şi acţioneze în direcţia transpunerii acestora cu sfidarea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu? Evident că nu. Explicaţia este alta şi o găsim uitându-ne, mai degrabă, la cum se mişcă treburile în Parlament.
În primul rând, propunerile menţionate (de eliminare a pragului de participare şi ca referendumul să dureze două zile) au fost formulate în dezbaterile de la Comisia juridică a Senatului. Propune