Polițiștii mureșeni au întreprins două acțiuni de control în trafic săptămâna trecută, sute de șoferi având de suferit din cauză că nu respectau legislația rutieră.
Mai întâi, aceștia au monitorizat modul în care conducătorii auto respectă legislaţia în ceea ce priveşte folosirea telefonului mobil, nu mai puţin de 177 de șoferi fiind sancţionaţi în cele 3 zile ale controlului (9-11 iulie) pentru faptul că au nesocotit legea.
Cea de-a doua acţiune, derulată în intervalul 12-14 iulie, a vizat modul în care se iau în considerare de către conducătorii auto şi pasageri, a prevederilor legale privitoare la portul centurii de siguranţă şi a sistemelor de retenţie. Pe parcursul celor 3 zile, 352 de persoane surprinse în trafic, au fost sancţionate pentru încălcarea regulilor privitoare la neportul centurii de siguranţă.
Polițiștii le-au reamintit șoferilor prinși vorbind la telefon în timp ce conduceau sau celor care nu purtau centura de siguranță, că atât vorbitul la telefonul mobil cât şi neportul centurii de siguranţă se sancţionează cu 2 puncte penalizare și 2 puncte amendă, iar pasagerul surprins fără centură este sancţionat cu 2 puncte amendă. Mai mult decât atât, pentru nefolosirea mijloacelor de retenţie pe bancheta din spate, conducătorul auto este sancţionat cu 6 puncte amendă.
Vă reamintim că folosirea centurii de siguranţă, în caz de accident, crește șansele de supravieţuire de la 40% la 60%.