Adam Michnik (Preţul rostirii adevărului) amintea că, în Polonia, rezistenţa anticomunistă i-a adus aproape pe unii membri ai Bisericii şi ai intelighenţiei laice. Oameni care în genere nu aveau preocupări şi stiluri de gîndire similare au descoperit că îi uneşte totuşi ceva fundamental: fidelitatea faţă de valori ale civilizaţiei europene, un umanism care poate îmbina adeziunea religioasă şi adeziunea laică. Creştini şi necreştini s-au aflat alături nu numai pentru o luptă socială, ci în hotărîrea de a nu accepta desfigurarea umanului. Unii intelectuali au privit în acea perioadă Biserica drept „un azil pentru întrebările despre valorile absolute şi adevărurile supreme, despre fundamentul moralităţii, care îşi exprimă dezacordul cu privire la statutul individului captiv“, spune Michnik.

DE ACELASI AUTOR Cererea de minune Bucate alese, instrumente de prestigiu Jocul de-a demonizarea Aerul uşor al prietenieiDe ce a fost aşa? Probabil pentru că Europa modernă şi concepţia ei despre societate se hrănesc deopotrivă din linia de gîndire care porneşte de la cetatea Greciei vechi şi din modelarea creştină a lumii. E adevărat că Europa s-a construit prin ieşirea de sub tutela Bisericii a unor domenii din ce în ce mai numeroase de activitate umană. Dar se recunoaşte că tocmai concepţia creştină asupra lumii a permis delimitările, că această concepţie a fost şi un important vector de modernitate. Christos însuşi distinge orientarea spre Dumnezeu de datoria faţă de Cezar. Deosebind autoritatea spirituală de domeniul puterii temporale, el dă legitimitate unui cîmp de dezvoltare laică, unde oamenii îşi vor face propriile legi. Dar, desigur, o vor face secole de-a rîndul pornind de la o concepţie creştină asupra umanului. Iar ea se întemeiază pe egala demnitate a persoanelor, pe statutul de imago Dei al fiecărui om. Priviţi de Dumnezeu, indivizii sînt egali în demnitat