Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a anunţat că în urma incendiului care a izbucnit săptămâna trecută în localitatea Plăieşii de jos, aproximativ 75 de hectare de pădure şi păşune au fost arse de flăcări.
În urma evaluării pagubelor incendiului care a fost stins după mai mult de o săptămână, colonelul de la Centrul Operativ al ISU Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat, potrviti mediafax, că au ars aproximativ 75 de hectare. El a precizat că dintre acestea circa 30 de hectare de pădure tânără de răşinoase, cu puieţi de 10-12 ani din regenerare artificială şi naturală, şi aproximativ 45 de hectare acoperite cu puieţi de foioase de 5-10 ani, vegetaţie uscată şi resturi de exploatare. Pagubele au fost estimate la peste 150.000 de lei în timp ce valoarea bunurilor salvate, reprezentând 600 de hectare de fond forestier matur, se ridică la 17 milioane de lei.
De asemenea, Ovidiu Dudu a afirmat că specialiştii ISU au făcut, marţi, 17 iulie, o anchetă privind cauzele izbucnirii incendiului de pădure de răşinoase din apropierea comunei Plăieşii de Jos, care a fost stins după mai mult de o săptămână. Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un foc lăsat nesupravegheat, fără a putea preciza dacă incendierea a fost intenţionată sau accidentală.
Incendiul de pădure de lângă Plăieşii de Jos a izbucnit în 8 iulie, iar forţele de intervenţie s-au retras luni seară, la faţa locului rămânând până marţi dimineaţă doar câteva persoane de la Composesoratul Casinul Nou, care au afirmat că incendiul a fost lichidat. Suprafaţa de teren care a fost mistuită de flăcări aparţine Composesoratului Casinul Nou şi se află în administrarea Ocolului Silvic Miercurea Ciuc.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a anunţat că în urma incendiului care a izbucnit săptămâna trecută în localitatea Plăieşii de jos, aproximativ 75 de hec