Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Regret că medicii sunt astăzi anchetaţi ca pe vremea lui Stalin

Publicat in Antena 3, miercuri 18 iulie 2012 ·

Managerul Spitalului Floreasca din Capitală, Radu Macovei, s-a prezentat, miercuri, la DNA, fiind citat pentru a fi audiat în dosarul în care medicul Şerban Brădişteanu şi trei ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi pentru favorizarea lui Adrian Năstase, scrie Mediafax.

UPDATE 13:42 - Premierul Victor Ponta a cerut ministrului Sănătăţii să transmită medicilor, inclusiv managerului Spitalului Floreasca, regretul său pentru faptul că sunt anchetaţi "deoarece sunt medici", arătând că doar în 1952, în timpul regimului Stalin, doctorii au mai fost astfel anchetaţi.

"Astăzi mi-am amintit din lecturile mele istorice, că a mai fost un proces al medicilor: în 1952, Stalin i-a anchetat pe medici, dar din fericire a murit la timp şi au fost eliberaţi. Îmi doresc ca în 2012 să nu reluăm un episod din 1952", a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern.

El a cerut ministrului de resort să transmită medicilor, inclusiv doctorului Radu Macovei care a salvat viaţa multor pacienţi, respectul său pentru munca lor, dar şi regretul pentru faptul că sunt anchetaţi "pentru faptul că sunt medici".

UPDATE 11.42 - Avocatul lui Macovei a declarat că acesta a venit la DNA doar în calitate de cetăţean, iar prezenţa lui acolo a fost doar pentru a clarifica anumite lucruri, în vederea rezolvării rapide a situaţiei create.

Radu Macovei nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În 26 iunie, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de medicul Şerban Brădişteanu, de Gheorghe Dumitru, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, Nicolae Costea şi Marian Apostol, ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Capitalei, pentru favorizarea infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor, există date şi indicii temeinice că cele patru perso

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră în Sănătatea din România: Colegiul Medicilor a dat în judecată Casa Națională de Asigurări

HotNews acum 28 minute
Colegiul Medicilor din România (CMR) a dat în judecată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru a primi informații privind bugetul fondului național de sănătate, afirmă CMR pe pagina de Facebook a organizației. Potrivit postării, Colegi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 2 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Incendiu la o casă din Valchid. Două persoane au fost transportate la spital

Tribuna acum 44 minute
Pompierii militari sibieni au fost solicitați stingerea unui incendiu în Valchid. Acesta se manifesta la o anexă și la o casă de locuit. Două femei în vârstă de 50 respectiv 29 de ani au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital. „

Știri România Cetățean turc, prins în flagrant delict cu arme letale! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 27 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani (cetățean turc)

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum o ora
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum o ora
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 5 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum o ora
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°