În Siria asistăm la o nouă strategie a rebelilor şi a forţelor insurecţionale care speră ca prin atacurile asupra Damascului să poată accelera căderea regimului reprezentat de Bashar Al-Assad. Un scenariu similar a dus la victoria revoluţionarilor libieni cu un an în urmă şi a provocat cădera lui Ghaddafi.

Cu siguranţă că insurecţia siriană vrea să aplice strategia de acum un an a liderului libian Mahmoud Jibril. La ora aceea, în ciuda faptului că avioanele Alianţei Atlantice distrugeau sistematic blindatele lui Muamar Ghadaffi, acesta rezista la Tripoli.

Ori, pentru orice ţară, capitala este un simbol. Toată lumea aştepta de fapt izbuncirea revoltei la Tripoli, dar NATO se temea de o baie de sînge şi îi sfătuia pe liderii opoziţiei libiene să mai aştepte.

Mahmoud Jibril a fost cel care a decis că, dimpotriva, revolta trebuia declanşată şi în capitală, ceea ce a şi făcut la ora ceea. Iar fuga de la Tripoli a lui Muamar Ghadaffi a reprezentat de fapt sfîrşitul pentru regimul acestuia.

Rebelii sirieni nu sunt însă în chiar aceeaşi poziţie de forţă pentru că nu dispun în prezent nici de acoperirea aeriană a Alianţei Atlantice şi nici de armament greu. Curajul şi eficacitatea cu care au deplasat însă războiul în chiar inima ţării, la Damas, oraşul cel mai bine protejat din Siria, ne fac să credem că în spatele acestei operaţiuni se află şi o anumită logistică occidentală.

Agenţi speciali americani acţionează de mai multă vreme în Turcia, insurecţia siriană dispune de informaţii preţioase furnizate de serviciile secrete americane în privinţa deplasărilor efectuate de trupele guvernamentale, iar luptătorii care au pătruns acum la Damasc par antrenaţi pentru guerilla urbană.

Rebelii au reuşit chiar să comită un atentat împotriva clădirii ultraprotejate a securităţii naţionale şi să-l ucidă pe ministrul sirian al apărării, generalul