Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loteria Română riscă insolvenţa. Directorul companiei: Putem să vorbim de lacăt pe uşă şi plecat acasă

Publicat in Antena 3, miercuri 18 iulie 2012 ·

Vechea conducere a Loteriei este acuzată că a furat zeci de milioane de euro. Un raport cerut de noii şefi ai instituţiei arată că de ani de zile loteria funcţionează cu cheltuieli enorme, lipsită de investiţii şi aproape fără profit.

Mai mult, Grecia deţine 97% din puterea de decizie în cadrul Loteriei, iar contractul nu poate fi reziliat pentru că ar implica taxe mai mari chiar decât bugetul.

Auditul desfăşurat la Loteria Română arată tunuri imense date bugetului instituţiei.

Cea mai mare problemă pe care o are loteria în acest moment, spune raportul noii conduceri, este respectivul contract cu Grecia.

Făcut în 1993, contractul prevede ca 70% din încasările loteriei române să intre în buzunarul grecilor în schimbul unor echipamente ultraperformante.

"Ei au spus că la finalul contractului după 10-15 ani echipamentele vor rămâne ale noastre. Nu ai ce să mai faci cu ele. Sunt uzate moral, sunt uzate fizic. Folosim echipamente care sunt extraordinar de vechi", a declarat directorul companiei.

Această înţelegere nu este singura păguboasă pentru loterie. Majoritatea achiziţiilor ar fi fost făcute în interesul personal al angajaţilor.

Potrivit noului director al Loteriei Române, Dan Alexandru Ghiţă, s-a achiziţionat un server hp, care pe piaţă este vândut cu 10.000 de ron, la o valoare de 150.000 de ron.

"Anumiţi directori cu interese ascunse au luat o listă cu cele mai bune locaţii ale Loteriei şi şi-au sunat prieteni veri etc. Au mandatat spaţii lângă respectivele agenţii şi apoi au sabotat locaţia loteriei în favoarea mandatarului", a afirmat directorul Loteriei Române.

"După 4 luni cele profitabile se duceau către cele mai proaste şi se propunea închiderea lor pentru că nu erau eficiente", a adăugat Dan Alexandru Ghiţă.

"Loteria are încasări de 2%, dar ele

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum o ora
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum o ora
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Trei ucraineni au fost arestați în Germania, suspectați de sabotaj în favoarea Rusiei. S-au ocupat cu expedierea de pachete explozive

Adevarul acum 43 minute
Trei cetățeni ucraineni au fost arestați de autoritățile germane, fiind suspectați de activitate de agenți străini în legătură cu expedierea de pachete cu dispozitive explozive.

UE a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizată flota „fantomă”

Adevarul acum 2 ore
Ambasadorii statelor membre UE au adoptat miercuri, 14 mai, un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează inclusiv aproape 200 de nave ce fac parte din așa-zisa „flotă din umbră”.

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 2 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum 3 ore
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Video Bendeac îl numește „parazit social” pe Călin Georgescu: „Profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe”

Adevarul acum 43 minute
Mihai Bendeac i-a transmis un mesaj dur lui Călin Georgescu, pe care îl numește „parazit social și voievod de Temu”. Actorul spune fostul candidat suveranist are o singură abilitate, aceea de a „manipula mințile slabe”.

UPDATE - Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil de patru ani a fost rănit uşor

News.ro acum 33 minute
Un microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, însoţiţi de două cadre didactice, şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil a primit îngrijiri medicale de la ech

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 7 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

CNIR: Ordinul de începere pentru lotul Chiribiș-Biharia (A3) a fost emis

Gandul acum o ora
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, miercuri, ordinul de începere pentru contractul lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) și a stabilit ca dată de începere 20 mai, termen de la care se calculează durata cont

Vremea

București
acum

20°
mie.

7°/20°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

19°
mie.

8°/19°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
mie.

3°/18°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/17°