Ştiţi bancul ăla cu câinele care a dat târcoale unui copac până când n-a mai avut târcoale? Ha, ha! Aşa sunt io. La câte târcoale i-am tot dat Suspendatului, parcă încep să rămân fără. Gravitez ca o planetă în jurul casei din Comăniţa. Acum, de pildă, se aduce mâncarea. Un pricăjit burduşit cu caserole nu răspunde atunci când, răi, ziariştii îl întreabă de sănătate. Zâmbeşte pişicher. Probabil că se simte important. Acuma pleacă iar. Probabil se duce să ia şi de băut. Câte mâini să aibă un om ca să care atât? Da’ ăştia chiar n-au milă de bietul pricăjit? Şi Onaca ăla sau cum îl cheamă, care e cât malu’, pe altu’ mai sănătos nu mai găsea să-l trimită după potol!
În vecinătate, o ţigăncuşă frumoasă foc îşi exersează feminitatea dând din şoldurile pe care nu le are. Ajunsă-n capul străzii, se uită absent la şantierul organizat aici. Băi, aici e axa Bucureşti-Londra-Washington, băi! Aici începe totul! Aici e punctul zero al începutului, iar tu treci dând din şolduri fără aproape să observi această e-sen-ţi-a-lă iniţiativă. Aici! Aici se fac importante investiţii. Aici, cică o să fie o benzinărie! Până şi calculatorul meu ştie asta! Calculatorul meu a aflat numaidecât că se află la centrul zero. Aşa ştie el că se conectează, numai ţigăncuşa asta nu ştie nimic.
Pricăjitul s-a întors iar. Acuma are doar o pungă mai mare şi atât. A! Şi Ochelari de soare. La biserica de vizavi, mă-mprietenesc tare de tot cu tanti Ioana. Tanti Ioana zice că aseară a fost aici însăşi fata cea mare a Suspendatului. "E mai frumoasă decât aia mică. Nici nu se compaaaară! E mai distinsă, e mai altfel. Seamănă cu maică-sa, aia mică e mai boccie, seamănă cu tac-su, parcă e şi mai negricioasă, aşa”. Un nene de alături zice că da, că dacă stă toată ziua la solar, d-aia are o negreală mai artificială, ailaltă, Ioana, se vede că se bronzează natural. Adică una e bronzu’ de solar şi alta e
